
FCSB revine la Bistrița după mai bine de 12 ani. Gloria va juca împotriva campioanei în primul meci din Grupa B a Cupei României la fotbal.
Partida Gloria – FCSB, una de mare atracție pentru bistrițeni, se va disputa miercuri 29 octombrie, pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, în nocturnă, începând cu ora 21.00, și va fi transmisă în direct la TV pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
”Notați-vă în agendă! Super meci în grupele Cupei României! Vom reveni cu detalii privind achiziția de bilete și accesul pe stadion”, a anunțat clubul Gloria Bistrița.
Antrenorul Nicolae Grigore a declarat: ”Întreaga noastră concentrare se îndreaptă acum spre meciul de campionat cu Chindia, meciul cu FCSB din Cupa României poate fi abordat mult mai bine sau putem să ne gândim cu o altă perspectivă în momentul în care vom avea o victorie cu Chindia. Și suporterilor putem să le dăm un entuziasm mai mare, să aibă o plăcere mai ridicată atunci când vin la stadion, un entuziasm, poate și o încredere mai mare referitoare la meciul cu FCSB. Pot accepta să fie cineva mai bun într-o zi sau la modul general, pot accepta să ai o zi mai slabă, se întâmplă în sport să pierzi, dar să intrăm pe teren și să cedăm fără luptă este ceea ce nu pot accepta niciodată, indiferent că avem în față Manchester United, Real Madrid, FCSB sau Chindia”.
Ultima oară când s-a aprins nocturna la un meci oficial pe Stadionul ”Jean Pădureanu” a fost în urmă cu 12 ani și 5 luni, mai exact în 30 mai 2013, la ultimul joc al Gloriei în Liga 1, împotriva Concordiei Chiajna (meci întrerupt după un sfert de oră din cauza unei furtuni cu averse torențiale, reluat a doua zi la prânz și încheiat cu scorul de 1-3).
Tot la Bistrița și tot în mai 2013, Gloria antrenată de Nicolae Manea a jucat ultima dată cu FCSB (atunci Steaua). Era 7 mai, etapa cu nr. 30, Steaua pregătită de fostul antrenor al Gloriei Laurențiu Reghecampf deja își adjudecase matematic titlul și a obținut la Bistrița o victorie de serviciu, 1-0, cu actualul secund Mihai Pintilii în teren din minutul 65.
Gloria mai are de jucat în Grupa B a Cupei României în deplasare cu Sănătatea Cluj (3 decembrie 2025) și acasă cu UTA Arad (11 februarie 2026).











Am o intrebare ,oare de ce nu joaca ziua cum este normal, trebuie noaptea sa creasca costurile, sau noaptea au mai multi suporteri cu capsa pusa?
Televiziunile programeaza meciurile. Avand in vedere ca la 5 e noapte, nu au cum sa joace pe zi. Si la 5 nici nu ar merge nimeni pe stadion pentru ca oamenii lucreaza si nici nu ar fi audienta la televizor. Sunt mai multe care merg mana in mana. Hai Dinamo.
FCSB va juca cu rezervele, oricum ne bat cu vreo 3-0.