Actualitate

Tabără de lucru dedicată valorificării potenţialului turistic al Văii Bârgăului

Parlamentarii PNL Dorin Dobra şi Stelian Dolha, alături de reprezentanţii GAL Federaţia pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău-Călimani”, organizează în perioada 21-23 iunie, la Hotel Castel Dracula, o sesiune de lucru pentru dezvoltarea turismului în zonă şi mai ales a brandului Dracula. La workshop a fost invitată şi Maria Grapini, ministru pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism.

Parlamentarii PNL vor să susţină integrarea acestei zone într-un traseu turistic printr-un proiect mai amplu denumit ”Valea Bîrgăului – Casa României”.

”Vrem să coooptăm în proiect şi Primăria Livezile. Dacă ar fi şi numai să începem de la acea poartă cu ”Bun în venit în Pasul Tihuţa” sau ”Bun venit în Ținutul lui Dracula”, că urmează să decidem, e important dacă punem la Rusu Bârgăului sau la intrarea în Livezile, astfel încât să se bucure şi cei din Livezile din proiectul nostru. Prima zi a taberei e dedicată primăriilor şi reprezentanţilor GAL, vrem să vedem care a potenţialul de cazare, de serverie a mesei, care e viziunea lor de dezvoltare. A doua zi e dedicată instituţiilor, ONG-urilor şi societăţilor comerciale, iar în ultima zi vom trage concluziile finale şi vom decide de la ce plecăm. Aş face orice să nu mai plecăm de la a cere nişte bani, asta e toată miza acestei tentative. Să începem cu ce putem, de la ceea ce avem”, a spus senatorul PNL Dorin Dobra într-o conferinţă de presă.

Obiectivele proiectului iniţiat prin tabăra de lucru sunt: identificarea ideilor de proiect, proiectelor elaborate care au ca temă valorificarea mitului Dracula existente la nivelul judeţului, constituirea unui grup de iniţiativă pentru promovarea Văii Bîrgăului, prin folosirea brandului Dracula, elaborarea  unei strategii  de dezvoltare a turismului în zonă  folosind mitul Dracula ca şi brand.

Activităţile taberei de lucru: lansarea invitaţilor către Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, UBB Cluj-Napoca- Facultatea de  Business şi alţi membri ai juriului de selecţie a propunerilor de proiecte care dezvoltă mitul Dracula; lansarea invitaţiei de participare la concurs către societatea civilă, instituţii publice şi private din judeţ, ţara şi străinătate care au intenţia de a dezvolta un proiect în zona Bîrgăului; sesiuni de lucru, prezentarea propunerilor, selecţia propunerilor; elaborarea catalogului de propuneri ”Casa României şi Mitul Dracula”; sesiuni de consultare publică vis-a-vis de propunerile menţionate în catalog şi /sau alte propuneri care au apărut pe parcurs; elaborarea unei strategii  integrate de dezvoltare a proiectului cu concursul  tuturor stakeholderilor.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.