Și în această vară, asociațiile de tineret de la cele trei protopopiate ortodoxe, Bistrița, Năsăud şi Beclean, organizează tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi.
Datorită numeroaselor solicitări, vor avea loc patru tabere pentru copii și adolescenți, care vor include participanți din județul Bistrița-Năsăud, dar și din întreaga Arhiepiscopie.
„Taberele sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 13 ani și tinerilor de 14-18 ani, având un caracter religios, educativ şi recreativ. Dintre activitățile care se realizează amintim: discuţiile duhovniceşti cu preotul taberei, discuţii interactive pe grupuri de vârstă, diverse ateliere practice (handmade, cruciulițe, metaniere, litografie, quilling, gastronomie, prim ajutor, teatru, dansuri, șah), jocuri de exterior şi interior, activități sportive, cântece la chitară și orgă și diferite concursuri. La acestea se adaugă scenete, drumeţii, focul de tabără şi Marele Joc”, a precizat pr. Tudor Mudure, inspector de tineret al Arhiepiscopiei Clujului în județul Bistrița-Năsăud, potrivit Radio Renașterea.
Pentru cele 6 zile de tabără costul se ridică la 330 lei de participant şi include: transportul din Bistrița, cazarea, mâncarea, asistenţa medicală, atelierele și amintirile de final de tabără. Rezervarea unui loc se face telefonic, prin contactarea unuia dintre organizatori.
Pe lângă activitățile organizate de asociațiile de tineret din județul Bistrița-Năsăud, centrul de la Sîngeorz va găzdui în această vară 12 tabere pentru diverse categorii de vârstă, tabere care vor fi organizate de Arhiepiscopia Clujului și de care vor putea beneficia copii și tineri din toată țara, dar și din străinătate.
buna ziua! As dorii sa stiu daca se organizeaza in tara noastra si tabere ortodoxe si pentru tineri mai mari ,peste 25 de ani. mi-ar face mare placere sa particip la o astfel de tabara spirituala. Daca aveti informatii cu privire la aceasta astept raspunsul dumneavoasta . Va multumesc !