Feng Shui, arta prin care se studiază energia vitală care ne înconjoară, pe care chinezii o numesc Chi sau Qi, va fi explicată pe larg miercuri, la Bistrița, în cadrul unui seminar în care se va discuta despre câteva reguli de bază pe care trebuie să le respecte cei care vor să aibă o energie bună în casa, apartamentul sau biroul lor.
”Dacă îți organizezi biroul sau locuința după câteva principii Feng Shui tradițional, practic începi să atragi oportunitățile în viața ta, oportunități la care nici măcar nu te gândești”, anunță organizatorul acestui seminar la care participarea e gratuită după înscriere.
Potrivit specialiștilor, prin corectarea și echilibrarea fluxului de energie din spațiile unde trăim și muncim, reușim să influențam în cel mai bun mod cursul vieții noastre. În Feng Shui, totul are o cauză, o interpretare și un efect. Ca și esență, această artă străveche ne învață să trăim în armonie cu natura, să echilibrăm și să îmbunătățim cursul natural al energiei care se află peste tot și în toate. ”Un Feng Shui bun se recunoaște printr-o viață liniștită și împlinită, plină de satisfacții și succese pe toate planurile. Corectarea fizică a spațiului în care trăim și muncim ne aduce noroc financiar, sănătate și fericire. Astfel, prin Feng Shui se creează o punte de legătură între materialism și spiritualitate”.
Seminarul începe la ora 18.00 la Hotel Bistrița. Toți participanții vor participa la o tombolă având ca premii vouchere de reducere pentru o consultantă generală pentru locuință sau birou.
Adaugă comentariu