În noaptea de 7/8 februarie, un bărbat de 69 de ani din Sărata a sesizat prin 112 faptul că două persoane au pătruns în locuința lui, l-au agresat și i-au furat suma de 2.600 de lei.
În scurt timp, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un tânăr de 20 de ani și un minor, ambii din localitatea componentă Sărata, bănuiți de comiterea faptei. Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Bistrița, pentru audieri.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, iar în urma investigațiilor s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi, aceștia fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE
La data de 8 februarie, Judecătoria Bistrița a dispus măsura arestului preventiv pe o durata de 30 zile fața de cei doi tineri cercetați pentru tâlhărie calificată.
La zdup cu ei.
Nooo ca pe astia i a prins, la primarie mai intarzie!