Social

Tânăr de 19 ani reținut fiindcă a condus băut, fără permis. Ce alcoolemie avea

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 19 ani din Petriș, pe care îl cercetează pentru infracțiuni la regimul rutier. În cursul acestei zile va fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Acesta a fost oprit în trafic, pentru control, fiind depistat pe drumul comunal 7, pe raza localității de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În altă ordine de idei, polițiștii Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat de 45 ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost deschis dosar penal.

Foto cu caracter ilustrativ

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.