Tânăr arestat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
Cele două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte au fost prezentate Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Instanţa şi-a însuşit propunerea în cazul tânărului, în vârstă de 21 de ani, dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de bărbatul de 45 de ani a fost luată măsura controlului judiciar.
Reamintim faptul că în seara zilei de 14 iulie, un tânăr, în vârstă de 21 de ani şi un bărbat de 45 de ani, ambii din Teaca, aflându-se sub influenţa alcoolului, ar fi agresat fizic o femeie de 46 de ani din aceeaşi comună, căreia i-ar fi provocat leziuni corporale, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare, unde în cursul zilei de 25 august a.c. a decedat.
Bistrițean reținut pentru uz de armă fără drept
Faţă de bistriţeanul în vârstă de 40 de ani care în urma unei discuţii contradictorii cu fosta soţie ar fi executat, în apropierea locuinţei acesteia, un foc în plan vertical, cu o armă letală de vânătoare, deţinută legal, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept.
Acesta urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de dispunere a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În urma unei discuţii contradictorii cu fosta soţie, un bistriţean în vârstă de 40 de ani, aflat în apropierea locuinţei femeii, a tras un foc vertical cu o armă letală de vânătoare, deţinută legal. Poliţiştii au ridicat arma de tir sportiv, deţinută legal de el, dar şi muniţia, respectiv 120 de cartuşe. Bărbatului i s-a anulat dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor de foc şi i s-a întocmit dosar penal pentru uz de armă fără drept
Doi bistriţeni au fost înşelaţi prin ”Metoda accidentul”
La data de 26 august a.c., aflându-se la domiciliu, o femeie în vârstă de 85 de ani din Bistriţa a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat care s-a recomandat ca fiind avocat şi care i-a comunicat faptul că nepoata sa a fost implicată într-un grav accident de circulaţie. Întrucât nepoata sa ar fi fost arestată, bistriţeanca a fost îndemnată de aşa-zisul avocat să achite pretenţiile victimei accidentului rutier, a căror valoare era de 12.000 de lei. Conversaţiei telefonice i s-a alăturat ulterior şi o femeie necunoscută, care s-a prezentat ca fiind nepoata, solicitându-i ”mătuşii sale” să caute prin locuinţă toţi banii pe care îi are şi să iasă în faţa casei unde o va aştepta un tânăr. Femeia de 85 de ani a pus într-un plic 5.800 de lei şi a predat suma de bani tânărului necunoscut, conform indicaţiilor primite.
La aceeaşi dată, un bărbat necunoscut, care s-a recomandat ca fiind poliţist, a apelat pe telefonul fix o femeie, în vârstă de 60 de ani, din Bistriţa, căreia i-a adus la cunoştinţă faptul că fiul său a produs un grav accident de circulaţie şi riscă să fie arestat dacă pretenţiile persoanei vătămate nu sunt achitate. Pe fir a intrat şi un aşa-zis avocat, care i-a comunicat bistriţencei faptul că urmează să o caute un tânăr pentru a prelua suma de bani necesară. Ulterior, s-a alăturat convorbirii telefonice un alt bărbat, prezentându-se ca fiind fiul ei, care plângea şi o îndruma să procedeze întocmai cum i s-a solicitat. Astfel, femeia s-a deplasat pe o stradă din municipiu unde i-a înmânat unui tânăr necunoscut 20.000 de lei.
Poliţia a fost sesizată în cursul zilei de 26 august a.c. de către alţi cinci bistriţeni despre faptul că persoane necunoscute ar fi încercat să îi inducă în eroare, prin modul de operare descris anterior, şi să îi determine să achite anumite sume de bani pentru ca rudele lor, implicate în accidente grave de circulaţie, să nu fie arestate. În toate aceste cazuri persoanele contactate nu au dat curs solicitărilor.
Zece persoane din comuna Teaca sunt cercetate pentru furt
La data de 26 august a.c., pe raza comunei Teaca, poliţiştii bistriţeni şi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud, care desfăşoară activităţi de furnizare şi comercializare de energie electrică pentru clienţi, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt. În urma acestei acţiuni au fost constatate în flagrant zece infracţiuni de furt în scop de folosinţă, fapte comise de către zece persoane, cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 59 de ani, toate din localitatea Pintic. Faţă de cele zece persoane cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Eia din Teaca o furat corent ca le-o desfiintat Cretu scola nr.2