Recomandări Social

Un tânăr din Năsăud bănuit că a comis un furt, prins de doi polițiști aflați în concediu

Doi polițiști aflați în timpul liber au prins un tânăr căutat pentru furt, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. S-a întâmplat în 20 mai a.c., după ce o femeie de 40 de ani din Bistrița a sunat la 112 și a anunțat că, în timp ce se afla în depozitul unui magazin din municipiu, i s-a sustras portmoneul în care avea suma de 400 de lei.

Polițiștii Biroului Ordine Publică l-au bănuit de comiterea faptei pe un tânăr de 17 ani din Năsăud.

”Tânărul bănuit de furt a fost observat pe raza oraşului Năsăud de către un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică care, împreună cu o polițistă din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București care se aflau în zonă, ambii fiind în concediu, l-au recunoscut pe tânăr care a încercat să fugă și l-au prins. Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei din orașul Năsăud, după care a fost predat poliţiştilor din cadrul Biroului Investigaţii Criminale care vor continua cercetările”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

1 comentariu

  • Ce mișto !
    Io zic să le dea la toți (oficial) concediu, că așa ar fi mai mari șansele de a-i prinde pe bandiți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.