Actualitate

Tânăr prins de jandarmi după ce a furat bani dintr-un bar, la Năsăud (VIDEO)

”Marți la cofetărie, vineri la bar! Un tânăr de 27 ani a fost depistat de jandarmi la Năsăud după ce a sustras bani dintr-un bar”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud:

”Vineri 16 august, jandarmii au depistat un tânăr care sustrase o sumă de bani dintr-un local. Acesta se afla în interiorul localului în timp ce barmanul ieșise să servească clienții pe terasă. În acest timp, făptuitorul s-a strecurat după tejghea, de unde a sustras o sumă de bani.

Tânărul are 27 de ani și locuiește într-o localitate din apropierea orașului Bistrița iar marți, 13 august, după ce a refuzat să achite nota de plată după o consumație într-o cofetărie, i-a adresat vânzătoarei cuvinte și expresii jignitoare, apoi a fugit. Vânzătoarea a apelat imediat Numărul Unic 112, iar jandarmii ajunși la fața locului au obținut informații cu privire la semnalmentele acestuia și l-au depistat la câteva străzi distanță, fiind sancționat la acel moment de către jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Năsăud.

Vineri seara, aceștia l-au revăzut pe terasa unui bar și l-au întrebat dacă de această dată are cu ce să achite nota de plată. Tânărul a ezitat puțin, iar jandarmii intuiseră deja că acesta nu avea bani. În același timp, barmanul a observat că îi lipseau banii dintr-un sertar aflat după tejghea la care, în mod normal, nu avea nimeni acces.

La verificarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din interiorul localului, s-a constatat că bănuiala oamenilor legii se adeverise – tânărul în cauză sustrăsese banii.

Pe numele acestuia jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, conform, art. 228 Cod Penal, acte care vor fi transmise către Poliția orașului Năsăud pentru continuarea cercetărilor”.

Sursă video: Inspectoratul de Jandarmi Județean

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.