Un tânăr de 18 ani, cercetat pentru infracțiuni rutiere, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 18 ani, din Petroșani, județul Hunedoara, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.
Acesta a fost depistat în municipiul Bistrița, la volanul unui autoturism care avea aplicat un număr de înmatriculare confecționat din carton, și i-au fost efectuate semnale regulamentare de oprire, însă acesta nu s-a conformat. Autoturismul a oprit în scurt timp de un alt echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică, iar conducătorul auto a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehiculul figurează ca fiind radiat din circulație. Totodată, autoturismul aparține unei femei de 34 de ani, din Bistrița și ar fi fost sustras de pe o stradă din municipiu.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. Faţă de acesta, a fost dispusă luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, iar cercetările continuă de către polițiștii Biroului Rutier, în cadrul dosarului penal întocmit.
Daca soar izola toate blocurile si ar taia toate cablurile…canci filme…si nu am mai vedea asemenea spwcimene!!!
Pentru limba romana apasa tasta 1 frate