Actualitate

Tânărul care a provocat accidentul cu doi morți de la Prundu Bârgăului, arestat la domiciliu

Tânărul de 20 de ani din Tiha Bârgăului care a provocat accidentul de la Prundu Bârgăului, din data de 26 decembrie 2025, în urma căruia doi tineri au decedat, a fost plasat în arest la domiciliu timp de 30 de zile.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a respins astăzi, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița privind arestarea preventivă a inculpatului Andreas Pavelean, cercetat într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și ucidere din culpă.

Prin încheierea pronunțată la data de 14 ianuarie 2026, instanța a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 14 ianuarie – 12 februarie 2026 inclusiv.

Tânărul fără antecedente penale este cercetat pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal și art. 192 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligația de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar, de a se prezenta în fața organelor judiciare ori de câte ori este chemat și de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu martorul H.L.Ș. De asemenea, acesta va purta permanent un sistem electronic de supraveghere.

Instanța a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor impuse poate conduce la înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă. Măsura este executorie, iar cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, rămân în sarcina statului.

Împotriva încheierii poate fi formulată contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Reamintim că, în 26 decembrie a.c., un accident rutier grav s-a produs pe DN17, în localitatea Prundu Bârgăului, unde un tânăr de 20 de ani din Tiha Bârgăului a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o tânără de 20 de ani din Mureșenii Bârgăului.

Din impact, atât conducătoarea auto, cât și un pasager de 22 de ani din cealaltă mașină au decedat, iar șoferul care a produs accidentul a fost transportat la spital în stare gravă pentru îngrijiri medicale și operație. Cercetările continuau pentru stabilirea cauzei exacte și a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, încadrarea fiind pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Etichete

8 comentarii

  • Oare ce la determinat pe judecător să ignore legea Anastasia?
    Oare câți nevinovați mai trebuie să moară ca pedepsele in asemenea cazuri să fie maxime?

    46
    2
    • Judecătorul e extrem de stresat de reformele din justiție.
      Nu mai poate dormi noaptea cu gândul că i se micșorează pensia specială și i se crește vârsta de pensionare, de aia nu mai dă randament în serviciu.

      24
    • Tehnicalitatea e următoarea.
      În fața legii și intenția contează.
      Ori în fața legii, faptul că cineva beat , care conduce a pierdut controlul volanului şi produce daune inclusiv pierderea unor vieți nu se traduce că persoana a avut o intenție, o planificare premeditată de a curma vieți.
      E trist pentru victime, familiile lor, e trist pentru supraviețuitori și responsabili.
      Dar dacă condusul beat la volan ar deveni cu timpul un subiect în societate și s-ar ajunge la condamnarea oricărei încercări ( în grupul de prieteni, observatori din jur , refuzului , a spune NU atunci când un conducător a bâut, consumat și clar că e sub influența alcoolului iar capacitățile sale cognitive sunt reduse) impactul ar fi semnificativ în prevenție.
      Înseamnă educație, ïnseamnă solidaritate socială.
      Atât timp cât cultura permite consumul de alcool în orice situație și orice cantitate din păcate consecințele vor fi acolo. Accidente, violențe.
      Iar dacă vă uitați, logic rațional comportamentul individual e creionat prin presiunea, educația mediatică spre a glorifica răspândi consumul de alcool de către producători.
      Fabricanții de bere alcool au timp de ecran și reclame, ce intră în mintea românului și îi deformează comportamentul, mult mai frecvent decât să spunem clipurile de prevenție a Poliției. Pentru că au bani, interesul lor e să facă mai mulți. Și atunci chiat noțiunea de “prietenie” primovată trece prin consumul de alcool. Românului i se tot repetă la televizor prin imagini că pentru a zâmbi, avea o viață socială…trebuie să bea . În familie, cu prietenii..e glorificată educațional socializarea cu alcool . Impactul e devastator din păcate .Absența modelelor alternative de socializare ( activități sportive, împărtășire pasiuni comune-cluburi, activități normale.comune) mai ales în zonele rurale..produce generații succesive de oameni cu probleme în a-și gestiona comportamentul..
      Cheia e educația.
      Cân shiftul se va realiza( limitarea expoziției culturale la alcool, obligația producătorilor de a ajuta în reclame un pic ca și în cazul fumatului a unor mesaje, imagini care prezintă consecințele negative ale consumului, când în jurul discotecilor, cluburilor vor fi organizate sistematic operațiuni de depistare sancționare ) rezultatele pozitive vor apărea.

      3
      3
  • Ce scrie cc e frumos… dar e utopie! Care e statul si /sau maharii care sa renunte la veniturile din alcool, droguri, prostitutie, trafic de carne vie, de organe, medicamente contrafacute, alimente-otrava, etc, etc! Ramâne varianta ca in cazuri de genul, pe langa consecintele legale neindulcite, sa se aplice si interdictia de a mai avea permis pe o periada de la 40 de ani in sus pana la pe viata! Dupa primele 50-100 de cazuri, s-ar rari astfel de evenimente! Acum sunt cazuri ca dupa un omor pe trecere de pietoni cu sofer beat si/ sau drogat are din nou permis dups 2 ani ( cel mult)

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Bicicletă Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.