Social

Tandemul Ovidiu Puţura – Corina Iacob, reclamat din nou la DNA la pachet cu avocaţi şi executori

Familia Moldovan Costică şi Victoriţa din Bistriţa, care susţine că este afectată de tandemul cu iz penal format din judecătorii Ovidiu Puţura şi Corina Iacob, a depus la DNA Cluj o plângere împotriva celor doi cerând să fie anchetaţi pentru corupţie. Totodată, Moldovan cere şi anchetarea executorului Valerian Andronesi.

Costică Moldovan care locuieşte pe str. Petre Ispirescu a pierdut un proces la Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu vecinii săi. El ne-a relatat în ce împrejurări a ajuns să locuiască sub acelaşi acoperiş cu familia Gordon Felicia Daniela şi Dan.

„Pe vremea comunismului, la parter locuiau doi bătrâni care riscau să li se demoleze casa dacă noi nu făceam etajul fiindcă nu erau acceptate în zonă decât case cu etaj. Actualii noştri vecini, Felicia Daniela şi Dan Gordon, nu locuiau aici. Au venit după o perioadă şi au stat în gazdă la bătrâni. Nu ştiu cum s-au înţeles cu bătrânii, nu ne-a interesat fiindcă noi nu am vrut să-i întreţinem pe bătrâni şi nu am păstrat o legătură prea strânsă cu ei. Am avut o înţelegere cu bătrânii, le-am plătit 30.000 de lei bani de pe vremea lui Ceauşescu, au recunoscut asta, ne-au dat în folosinţă curtea pe care am utilizat-oo de când ne-am mutat, dinainte de Revoluţie. După ce au apărut actualii vecini, familia Gordon, în 1994, a început circul. Bătrânii au murit şi le-a rămas o parte din casă lor. Zic că au un contract de vânzare-cumpărare, rentă viageră, nu ştim fiindcă nu am văzut nimic. Nu ne-a arătat nimeni niciun act. Timp de 27 de ani, am folosit curtea imobilului în baza înţelegerii pe care am avut-o cu foştii proprietari, însă vecinii, familia Gordon, ne-au acţionat în judecată şi au obţinut o sentinţă favorabilă prin care a reuşit să câştige curtea, să ne determine să demolămo construcţie pe care o aveam intabulată încă din 1992 şi să plătim o chirie pentru terenul de sub casă şi trotuarul de acces, în total 2100 de lei anual. Au zis că noi am intrat abuziv şi am construit. Cum să intri pe vremea lui Ceauşescu abuziv? Te lega! Noi avem acte pe casă. Suntem intabulaţi din 1992 prin instanţă. Acum însă, instanţa a venit şi ne-a luat tot terenul şi l-au dat lor”, a spus Costică Moldovan care s-a trezit că vecinii îşi ridică o casă pretinzând că aceasta ar fi „anexă”. Despre acest subiect, Timp Online a mai scris aici şi aici.

Nemulţumit că Primăria Bistriţa a autorizat asemenea construcţii ilegale, Costică Moldovan a protestat în faţa instituţiei însă primarul ovidiu Creţu nu l-a băgat în seamă. Omul însă nu s-a lăsat. În vara lui 2014, s-a dus la DNA Cluj şi i-a reclamat pe ei implicaţi în procesul său, dar i s-a spus că nu pot fi suspectaţi de fapte de corupţie.

După ce Ovidiu Puţura a fost arestat, iar DNA a început urmărirea penală a judecătoarei Corina Iacob, Costică Moldovan a bătut din nou la porţile procurorilor anticorupţie din Cluj.

„Am fost ieri (luni, 2 februarie -n.r.) la DNA Cluj. Am cerut să fie anchetată pentru corupţie judecătoarea Corina Iacob. Dânsa a fost preşedintele completului de judecată care ne-a dat acea sentinţă nefavorabilă. Mai întâi am depus o plângere în vară la DNA Bucureşti, dar mi s-a spus că nu sunt fapte de corupţie. Văzând ce s-a întâmplat cu cei doi, cum au lucrat ei, am depus din nou plângere în care am arătat că judecătorul Ovidiu Puţura care e văr dulce cu familia Gordon a intervenit la judecătoarea Corina Iacob în proces ca să câştige vecinii mei”, a spus el.

Întrebat dacă are dovezi că judecătorul Puţura ar fi intervenit şi în dosarul său, Costică Moldovan a răspuns: „Nu apare în interceptări, dar noi avem acte şi nu ne-a luat nimeni în seamă la Tribunal. Avem autorizaţie de partajarea locuinţelor cu terenul de sub casă care trebuia împărţit la ambele familii. Treburile au început când judecătorul Puţura era la Cartea Funciară, la Tribunal. Omul ăsta şi-a bătut joc de noi în ultimul hal prin vărul lui, domnul Gordon. Cer acum să se revizuiască şi să se reia tot, să vină DNA la faţa locului. Toţi îs încâlciţi unul cu altul. Avocatul nostru, domnul Vasile Petra, e naşul lui domnul Puţura şi e naşul domnului executor Andronesi care nu a pus în aplicare corect sentinţa. Pe baza aceasta, Primăria Bistriţa i-a dat autorizaţie de construcţie. În cartea Funciară, după 2012, nouă ne-au tăiat tot parterul şi l-au dat la vecini ca având beci ca să nu apărem noi la parter cu nimic şi să îi poată da Primăria autorizaţie de construcţie”, a spus Costică Moldovan.

Bărbatul spune că şi Primăria Bistriţa şi-a dat tot concursul pentru continuarea ilegalităţilor.

„Domnul primar Ovidiu Creţu le ţine partea. În şedinţa de Consiliu dinainte de Crăciun, mi-a spus că îi pare rău, dar dreptatea e de partea familiei Gordon. Eu am luat cuvântul şi l-am întrebat de ce e de partea lor? Pentru că sunt veri cu Ovidiu Puţura, secretar de stat la Ministerul Justiţiei, la Bucureşti? Deci nu era arestat atunci când le-am spus eu ce am avut de spus. Iată că după sărbători a fost arestat”, a spus Costică Moldovan, care a depus o plângere şi la Parchetul Curţii de Apel Cluj împotriva executorului judecătoresc Valerian Andronesi cerând cercetarea acestuia pentru abuz în serviciu.

Costică Moldovan a mai declarat că arestarea lui Ovidiu Puţura o consideră un act de justiţie divină. El spune că a plătit mai multe slujbe pentru ca Dumnezeu să facă dreptate.

Cristiana Sabău

DNA Costica Moldovan 2 DNA Costica Moldovan 3 DNA costica Moldovan 4 DNA Costica Moldovan 5

5 comentarii

  • De ce nu a depus plangere ma repede, si de ce nu s-a plans la DNA si de primarie.
    DNA la primarie ar avea mult de lucru, afacerile cu terenuri sunt in floare, cretu, prisecaru si gasca lor nu se satura.

  • D-nul Costica a intrat in groapa cu lei atunci cand si-a angajat avocat pe PETRA(cred ca GORDON numai isi freca mainile a satisfactie )nasul judecatorului PUTURA de la Cartea funciara…..Curat ghinion……Banuiesc ca l-a si platit cu un onorariu gras …..
    sa speram ca-i va fi acceptata revizuirea dosarului si reluat procesul……

    • Domnul Moldovan nu ştia lucrurile acestea, le-a descoperit pe parcurs. Ca om de bună credinţă se aştepta să fie reprezentat corect de apărătorul pe care l-a angajat şi plătit.
      E un bun prilej să mai vedem o faţă hidoasă a justiţiei din Bistriţa. Poate face cineva un pustiu de bine şi ne spune care cu care sunt înrudiţi ca să ştie şi muritorul de rând de cine să se ferească.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui sorin vesel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS