Actualitate

”Țara Minunilor” agricole. Terenul din Unirea va fi închiriat prin licitaţie înainte de Paşti

Pentru că lucrările de construire a Complexului Sportiv Polivalent Wonderland nu încep prea curând, Primăria Bistriţa organizează în 17 aprilie licitaţie publică deschisă pentru închirierea până în octombrie a păşunii de 214 hectare, pe şase loturi distincte, din Dealul Cocoşului - Unirea, în scop agricol.

Deoarece existau solicitări verbale din partea unor persoane fizice din Unirea, Consiliul Local Bistriţa şi-a dat OK-ul pentru închirierea terenului pe perioada sezonului agricol (lunile mai – octombrie).

La licitaţia din 17 aprilie, ora 11.00, vor fi licitate şase loturi: lotul nr. 1 – 53 ha; lotul nr. 2 – 12 ha; lotul nr. 3 – 52 ha; lotul nr. 4 – 42 ha; lotul nr. 5 – 19 ha; lotul nr. 6 – 36 ha.

Contractele de închiriere se vor încheia începând cu a 15-a zi de la data adjudecării licitaţiei publice până la data de 31.10.2014. În situaţia în care pe o porţiune din suprafaţa închiriată sau pe suprafaţa totală se vor demara lucrări de construire în perioada de valabilitate a contractului, obiectul contractului se va modifica prin diminuarea suprafeţei afectate, modificând totodată şi chiria în mod corespunzător.

Garanţia de participare la licitaţie va fi de 100 lei, iar taxa de înscriere – 70 lei. Chiria de pornire la licitaţia publică deschisă va fi de 40 lei/ha/sezon agricol, iar pasul de supralicitare de 1 leu/ha/sezon agricol.

Documentaţia de licitaţie se poate procura de la sediul Serviciului public municipal ”Direcţia Patrimoniu” din str. Gheorghe Şincai nr. 2, iar documentele de participare se depun până la data de 16 aprilie, ora 14.00. Licitaţia va avea loc la sediul ”Lacrima” Unirea, informează Primăria Bistriţa.

În 2010, Consiliul Local a hotărât că pe păşunea respectivă, din zona poligonului, se va ridica un complex sportiv polivalent.

Anul acesta au fost prinse în buget sume pentru demararea execuţiei la pârtia de schi din Wonderland (7 milioane lei din creditul bancar de 40 de milioane contractat de Primărie) şi 100.000 de lei pentru drum de acces şi utilităţi aferente Complexului Wonderland (studiu şi proiect canalizare, alimentare cu apă şi energie electrică, parcări, reţea străzi interioare, legătura cu exteriorul amplasamentului, către Unirea şi Valea Ghinzii).

Potrivit planurilor municipalităţii, Complexul sportiv şi de agrement Wonderland se va întinde pe 292 hectare şi va cuprinde zone de agrement şi recreere pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi cu o lungime de 1.050 metri dotată cu instalaţie de nocturnă, telescaun cu o capacitate de peste 2.000 de persoane pe oră, patru tunuri pentru zăpadă artificial, parcare la baza pârtiei cu o capacitate de 200 de locuri pentru autoturisme şi nouă locuri pentru autocare, patinoar în aer liber), sporturi de vară (aqualand, înot, polo, terenuri de tenis, baschet, teren de golf, hipodrom, pistă de karting, agreement (hotel de 4 stele, centru spa, restaurant, baruri, cafenele, săli de conferinţe şi spectacole, scenă mobilă pentru spectacole în aer liber, spaţii amenajate pentru competiţii, demonstraţii şi antrenament cu role, skateboard şi biciclete), precum şi o sală polivalentă cu capacitate de 4.000 de locuri, care ar putea ajunge în cazul concertelor la o capacitate de 6.500 de locuri prin ocuparea zonei centrale a acesteia.

7 comentarii

  • primareeeee…..primareeeee…….! tara arde si tu te piepteni. e corect??? eu zic ca nu. de fapt pe tine si pe astia din usl-ul vostru , va doare fix in 14-pe de noi si de ce vrem noi. nu mai avem scapare . asta e .

  • Pasune a fost, pasune va ramanea. Inca din primul mandat Cretu a promis bistritenilor amenajarea unui parc de distracţii cu terenuri de sport, pârtie de schi, bazine de înot, restaurante, baruri, pensiuni, sală polivalentă sau magazine pe pasunea din Unirea aflata în zona Dealul Cocoşului. Măreţul proiect numit pompos si neromaneste „Wonderland”, este o idee a primarului care initial spera să fie realizat în urma unui parteneriat public – privat. Investiţiile care ar trebui făcute acolo se ridică la sute de milioane de lei. Fapul ca nici un investitor privat nu se inghesuie sa investeasca aici arata ca din start proiectul este o prostie. Mai degraba valorificarea izvoarelor sarate de la Sarata sau Slatinita dupa modelul Bailor Figa ar putea fi un proiect de succes pentru Bistrita. Cu toate astea, primarul Cretu se incapataneaza sa viseze cai verzi pe pereti pe banii publici in pasunea de la Unirea, in timp ce locuitorii din Slatinita nu au nici macar apa de baut, chiar daca nu prea au dupa ce bea apa.

  • Pai de aia au facut zeci de studii si proiecte pe banii locuitorilor, ca sa faca o pasune? Teapa, hotie si prietenie politica! RUSINE!!!

  • Intrebare :
    Poate fi dat in judecata primarul( plus echipa) pentru management defectuos?
    Daca da, poate fi contrans sa plateasca din buzunarul lui costurile pe studii aruncate aiurea?
    Daca da, poate fi dat in judecata si pentru inselaciune, inseland Bistritenii cu promisiunile nerespectate?
    Daca da, unde pot depune plangerea ?

  • Uite cum aranjează providenţa lucrurile în sensul cel mai bun….. dintr-o investiţie megalomanică ce-ar fi ajuns în colaps urgent, grevând bugetul micuţului oraş Bistriţa, până la urmă s-a ajuns la a se gasi o întrebuinţare care să aducă ceva lei + pentru bugetul oraşului, măcar pentru anul ăsta. Ce va fi în viitor, om trăi şi om vedea. Poate, nişte cunoscători or reuşi să gasească o variantă mai de bun simţ pentru a veni în întâmpinarea celor ce îşi doresc ceva de genul Wonderlandului, doar că la dimensiuni ceva mai mici şi într-o locaţie mult mai bine aleasă.

  • PENTRU „EU”
    PRIMARUL POATE FI DAT IN JUDECATA LA TRIBUNALUL BISTRITA -N , IN CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL PENTRU MANAGEMENT DEFECTUOS SI PAGUBOS PENTRU CETATENI.
    INAINTE TREBUIE FACUTA O PLANGERE PREALABILA LA PREFECTURA.
    IN PLANGERE SI ACTIUNEA DE JUDECATA TREBUIE ARATATE IN DETALIU PAGUBELE FACUTE DE EDIL ( DE EX. REFERENDUMUL PRIVIIND CENTURA CARE A COSTAT 174.000 RONI).
    SUCCES !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.