Social

Târg de animale la mai puțin de 100 de metri de o școală. Localnicii din Budacu de Jos, revoltați

În Budacu de Jos, se țin periodic târguri de cai într-un spațiu situat la o sută de metri de școală și grădiniță, unde se vând mici și băuturi alcoolice în condiții insalubre și fără să se dea bon fiscal. Localnicii s-au adresat administrației locale și au cerut ca instituțiile statului să facă verificări.

În petiția semnată de un grup de cetățeni din comuna Budacu de Jos și transmisă redacției noastre, se arată că pe amplasamentul unde se țin târguri, proprietarul Marius Ciprian Lăcătuș, deține și o fermă de animale cu cai și porci, dar și un bar. Oamenii întreabă dacă bărbatul are autorizație pentru funcționarea fermei și a târgului de animale în intravilan în condițiile în care amplasamentul este la o sută de metri de școală și grădiniță.

În plus, semnalează ei, la toate târgurile organizate, s-au vândut băuturi alcoolice fără bon fiscal și s-au pregătit mici în condiții insalubre. Cetățenii vor să știe dacă cei care vând produse alimentare sunt angajați în sistemul de alimentație publică, dacă au analizele făcute și dacă nu pun sănătatea cumpărătorilor în pericol.

Contactat în legătură cu acest subiect, primarul comunei Budacu de Jos, Florin Simionca, a confirmat pentru Timp Online că a primit și înregistrat petiția de la cetățeni.

”Referitor la întrebările pe care le-au adresat oamenii în această petiție, pot să vă spun că Primăria Budacu de Jos a eliberat un certificat de urbanism pentru construcția fermei, dar solicitantul nu a mai venit pentru autorizația de construire. Așadar, nu are autorizație de construire eliberată de noi. Restul aspectelor țin de alte instituții ale statului care au atribuții să facă verificări, instituții care se pot sesiza și din oficiu, la nevoie, însă vom transmite și noi petiția către cele în măsură să o facă”, a declarat primarul comunei Budacu de Jos.

2 comentarii

  • Budacul de Jos este un sat mic in apropierea Bistritei, ce sa faca oamenii la sat este normal sa creasca animale ca altfel ar sta la oras si ar fi intelectuali de oras, daca distrugem cresterea animalelor si la sate atunci chiar ne ramane doar sa ne uitam la Las fierbinti! Atacam oamenii care muncesc, faina conducere si bine aleasa, ne meritam soarta!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.