Recomandări Social

Târgul de toamnă de la Chiochiș a strâns mii de oameni. Mesajul primarului Vasile Silași

Tradiționalul târg de toamnă de la Chiochiș, reluat după doi ani de pauză forțată din cauza pandemiei, a adunat la un loc circa 5.000 de oameni de pe Valea Meleșului, dornici să se bucure de ziua frumoasă, de artiștii care au venit să le cânte și de atmosfera de voie bună.

Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, i-a salutat pe cei prezenți la eveniment: ”A fost foarte multă lume și anul acesta și vă mulțumesc tuturor că ați venit în număr atât de mare. Continuăm ceea ce am început, alimentarea cu apă, vom începe și la canalizare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar acest disconfort va aduce mai târziu bunăstare”.

El și-a exprimat nemulțumirea vizavi de starea drumului dintre Chiochiș și Beclean. ”Vedeți cum arată drumul Beclean – Chiochiș, măcar dacă îl lăsau nespart, așa cu gropi. Îl invit pe cel care răspunde de acest drum să vină să-l vadă, fiindcă nu mai putem circula pe el. Îl invit pe președintele Consiliului Județean, pe domnul Radu Moldovan, între a inaugura o casă mortuară, pardon, o sală polivalentă, și un spital, să vină și aici, pentru că Valea Meleșului are foarte mulți oameni, care au votat și cu mine, și cu el și o vor face în continuare. Trebuie să avem o discuție să vedem ce se poate face”, a spus de pe scenă primarul Vasile Silași.

Sâmbătă seară, pe scenă au urcat Andrea Vîlcan și Lorenna. Duminică a fost programat un spectacol cu Săndel și Aurora Mihai, Silvia Timiș, Ioana Măgherușan, Nicolae Cioanca, Georgiana Lobonț, Dana Secheli, Samy de la Bistrița, Loți Mălinașu și o serie de artiști locali.

Comuna Chiochiș are în componență nu mai puțin de zece sate: Chiochiș, Apatiu, Bozieș, Buza Cătun, Chețiu, Jimbor, Manic, Sânnicoară, Strugureni, Țentea. Distanța între ultimul menționat și centrul comunei este de 11 km.

Aici video Târgul de toamnă de la Chiochiș

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.