Recomandări Social

Târgul Lechinței. Inaugurarea căminului cultural modernizat. Două noi proiecte

La Lechința a avut loc tradiționalul târg de toamnă organizat de administrația locală, an de an, în 21 septembrie. La ediția 2019, pe scena din fața căminului cultural au urcat Mariana Deac, Iulia Bucur Roman, Culiță Sterp și MC Țucu.

La deschiderea Târgului Lechinței, alături de primarul Romeo Florian au fost ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Puica, purtătorul de cuvânt al CJ, Bogdan Ivan.

”Peste 25 de milioane de euro au fost investiți doar în ultimii 7 ani în asfalt, școli, grădinițe și rețele de apă și canalizare. Cele mai noi proiecte ale Consiliului Județean și ale primarului Romeo Florian pentru Lechința: modernizarea drumului Lechința – Matei și Chiraleș – Feleac – Nușeni, ambele cu finanțare asigurată”, a menționat Bogdan Ivan.

Primii beneficiari ai căminului cultural din Lechința modernizat cu 1,2 milioane lei prin CNI au fost cei mici, care au urmărit un spectacol de teatru de păpuși și de dansuri. Sala are o capacitate de 180 de locuri la parter și 48 de locuri la etaj.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=942957412714492&id=100010007258770
https://www.facebook.com/bogdan.ivangruia/posts/2605861749478108

3 comentarii

  • Inainte de a fi primar avea două vaci,trei vitei si zece gaini,azi are 300 de vaci,fabrică de lactate si muuulti bani,că deh a făcut sacrificii…

  • Mereti ma odihnitilor pana la Matei sa vedeti ce drum de cacat are comuna Matei. Va tot pozati pe la targuri si pe scene sa va vada oamenii pt vot, Caraghiosilor, sunteti ca si comunistii care mergeau prin sate cu propaganda colectivului. Ati romas doar niste tovarasi cu costume noi si pantofi de lac.

  • Sa investesti(ingropi) 25 000 000 euro in Lechinta iți trebuie curaj. Nu știu cât au investit alte comune dar mă gândesc cu strangere de inimă ce ar fi făcut o primarie de țară din Elvetia cu atâția bani….

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Propaganda Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS