Actualitate

Târgul Mare al Bistriței, sub semnul întrebării

Ediția 2020 a Târgului Mare al Bistriței, eveniment care ar urma să fie organizat în luna august, este anul acesta sub semnul întrebării din cauza pandemiei. Conducerea Primăriei Bistrița așteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile pentru a lua o decizie fermă în acest sens.

”Deocamdată, nu avem în plan să organizăm niciun eveniment, nici sărbătoarea Bistriței, chiar dacă eu mi-aș dori pentru că a fost un eveniment de succes în fiecare an. Mi-aș dori să ajungem ca, la sfârșitul lunii august, să le putem organiza. Ar însemna că lucrurile stau foarte bine cel puțin din punctul de vedere al crizei medicale. Ne dorim, dar așteptăm să vedem cum evoluează lucrurile din punctul de vedere al crizei sanitare”, a declarat viceprimarul Cristian Niculae.

Anul trecut, Târgul Mare al Bistriței a avut loc între 24 august și 1 septembrie. Timp de nouă zile, sub sloganul ”Bistrița te iubește”, au avut loc diverse concerte pe pietonalul Liviu Rebreanu (muzică clasică, pop-rock) și în Complexul Heidenfeld din Viișoara (folclor), Street Food SPOTival cu DJ Music și Zile Medievale (31 august-1 septembrie) în centrul istoric, jocuri și concursuri la Ștrandul Codrișor, Cupa Bistrița la fotbal, demonstrații de arte marțiale și Cupa Națională de Trial în Pădurea Schullerwald, expoziții la Centrul Comunitar pentru Tineret, demonstrații de tenis de câmp la terenurile Grand Slam, demonstrație de graffiti.

10 comentarii

  • Starea de urgenta/ alerta se va prelungi.
    Nu o sa se mai facă evenimente. Asta ar însemna ca PNL sa ridice restricțiile si să nu mai vândă măști.
    Nu contează ca murim de foame la toamnă, important este sa sa facă planul la vânzare de măști si dezinfectanți.
    Si sa mergem la sparanghel !!!

    • Si daca se face sarbatoarea asta nu mai murim de foame la toamna???
      De fapt da…. cei implicati castiga muuuulte comisioane si au bani pentru toamna…

    • Da. Unii care au restaurante spre exemplu si toți angajații lor nu mor de foame. Unii care au Sali de sport nu mor de foame. Cam toți nu mor de foame daca lucrurile revin la normal.
      Doar guvernul PNL nu își mai face treaba daca nu e stare de urgenta/ alerta

    • Lucrurile nu mai revin la normalul la care te gandesti tu!
      Tiganeala, mancarea de proasta calitate si scumpa, bautura la fel … cea mai proasta si exagerat de scumpa, furtul … DA… traiau bine toti… dar asa ceva nu a fost normal si nu va mai fii in curand!!!
      La salile de sport e normal sa fie primiti asa de multi incat sa nu poata face nimeni exercitiile??? Dai bani sa nu stai acasa… sa traiasca patronu’ bine ca tu n-ai loc sa faci exercitiile si sa faci un dus dupa!!!!
      Lasa… mai rarut ca-i mai finut!!!

  • Scuzați vă rog,zic și eu ca un om bătrîn,poate în acest an nu ar fi rău cu acei bani să faceți o grădiniță cu program prelungit,să procurați tablete pt copiii care nu au posibilități,mai ales că e în plină campanie electorală și mi-e să nu vă loviți acolo pe scenă,îngrămădindu-vă să ne spuneți cît bine ne-ați făcut ,dar mai ales cît vreți să n-e mai faceți.Cred că nici prea mulți mici gratis nu fac bine la sănătate.
    PĂREREA MEA!

  • Mai bine sa nu se faca nici un targ. Nu ne alegem cu nimic dupa acest iarmaroc. Se cheltuie bani aiurea si nici nu se face nimic cu banii castigati, doar isi cresc salariile in primarie si premii. Sa faca primarul la el in curte daca vrea iarmaroc.

  • Guvernul a cerut intregii administratiei publice din Romania sa renunte pe cat posibil la asemenea manifestari costisitoare pe vreme de Pandemie. Cu acesti bani mai bine testati populatia orasului pentru a preintampina alte necazuri.

    • Domnule, s-a renunțat ce nu înțelegi ???
      Este vorba de o posibilitate, in căzut in care guvernerul care fumează si bea la birou ar fi de acord.
      Ca se pare ca e liber doar pt ei!

  • Genul acesta de târguri ( Moși ?! , mai sugestiv ”Bâlci”)) este, așa cum s-a făcut la noi, o expresie a primitivismului social.
    Accentul cade pe prost gust, mâncare multă și de proastă calitate, băutură îndoielnică, ieftină și multă, kitchiuri, manele și neam-prostie
    . Chipul și asemănarea organizatorilor.
    Nu trebuia inventat în epoca modernă și anul acesta poate însemna data desființării lui.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.