Actualitate

Târgul de purici, luat cu asalt încă de la deschidere. Ce lucruri găsiţi în cort

(FOTO) Târgul de purici, unde se pot găsi haine, încălţăminte, bijuterii, mobilă şi aparate la preţuri modice, şi-a deschis porţile la Bistriţa pentru cumpărători. Organizat de Clubul Lions Bistriţa cu scopul de a strânge bani pentru proiectele sociale, culturale sau educaţionale pe care le derulează, târgul se bucură de succes în fiecare an datorită faptului că aici se pot găsi nu doar vechituri, ci şi haine noi sau încălţăminte nepurtată, dar care nu mai este la modă.

Prefectul Ovidiu Frenţ, subprefectul Ciprian Ceclan, viceprimarul Bistriţei, Cristian Niculae, au participat la deschiderea oficială a târgului şi au felicitat Clubul Lions Bistriţa pentru că promovează solidaritatea între oameni şi au grijă de nevoiaşi.

Mai multe persoane au aşteptat la uşa cortului instalat pe pietonal ora deschiderii şi au dat năvală de îndată ce s-a făcut ora 10.00. Cei mai mulţi au pus ochii pe televizoare sau monitoare, la preţuri între 50 şi 100 de lei bucata, pe combine muzicale şi alte aparate, vândute şi ele cu preţuri modice.

La mare căutare au fost şi jucăriile, în special cele donate din Austria, jocurile, vasele, bijuteriile, cărţile, dar şi hainele şi încălţămintea, multe noi. Spre exemplu, o haină nouă de toamnă care în magazin costă 200 de lei a fost vândură cu 30 de lei, iar pantaloni noi cu 10 lei bucata.

La ediţia din acest an a Târgului de purici, a cincea, se mai găsesc şi canapele la preţul de 150 de lei bucata, scaune, echipament sportiv, biciclete şi multe lucruri vitange care v-ar putea atrage atenţia.

Banii adunaţi din vânzarea lucrurilor vor fi folosiţi de Clubul Lions Bistriţa pentru proiecte sociale, educaţionale sau culturale pe care organizaţia le va derula anul viitor.

Târgul este deschis şi sâmbătă toată ziua, dar şi duminică până la 14.00.

9 comentarii

  • Avem izmene second hand. Nu-s spalate da is calcate. Romanul s-a nascut pomanagiu si invatat sa umble dupa ieftinaturi. Nu va ingramaditi ca la usa cortului mai sunt doua containere pline de bulendre. So pe ele.

    • Ecologistule, spune pe romaneste, izmenele is calcate dar is cacate? asa ceva numa in bistrita cretului se poate.

  • Unde este Directia de Sanatate ? E un focar de infectie. VIP-urile Bistritei se afiseaza ca facand ceva util. Dar in realitate e totul o mare MASCARIE. Sunt si niste doctori pe acolo. Ar trebui sa le fie rusine.

  • Numele d-nei Gaftone Floare nu este mentionat si nici in poze nu apare, cu toate ca a muncit „din greu” pentru acest targ de purici – oare pentru ca este in CONCEDIU MEDICAL ?

  • Fierea refulata de persoane neterminate se ascunde in spatele unor pseudonime, precum anonimele care trimiteau „chiaburii” la canal. Probabil ca sunteti mari credinciosi, dar ati incercat sa faceti macar un bine cuiva?!
    Multumim Timp Online pentru ca promovati aceasta actiune, desi cainele moare de drum lung…!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.