Actualitate

Târgul turistic şi-a deschis porţile. Vezi ce găseşti pe pietonal!

Târgul turistic şi-a deschis, vineri, porţile. Pe pietonalul din centrul istoric s-au adunat artizanii, dovlecii gata de sculptat, dar şi reprezentanţii celor şapte cetăţi medievale.

Tot pe pietonal, la standul Bistriţei puteţi admira struţul din pluş, pixuri cu însemnele oraşului şi alte obiecte inscripţionate. Din păcate, deocamdată nu le puteţi cumpăra fiindcă e interzis, prin proiectul cu finanţare europeană, ca Primăria Bistriţa să le vândă.

De acum însă e liber la confecţionat struţi şi orice altceva care să poarte însemnele oraşului. Dacă nu aveţi altă idee de afaceri mai bună, fiţi printre primii care să vă bucuraţi de succes fiindcă se vor găsi cumpărători.

Pe pietonal au venit şi artizanii, dar şi clowni. Veţi mai găsi statui vii, iar în această după-amiază veţi putea asista la un concurs de sculptat dovleci.

Bucuraţi-vă de oraşul vostru! Mai multe fotografii aici.

   

 

Etichete

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.