Social

Telciu: Cum arată maşina în care şi-au găsit sfârşitul cei patru tineri. Chiar şi volanul e rupt în două

(FOTO) Un morman de fiare îndoite. E tot ce a mai rămas din autoturismul marca BMW în care se aflau duminică noaptea spre luni cinci tineri dintre care patru au murit după ce maşina a izbit un stâlp de electricitate între Telciu şi Fiad. Câteva fotografii arată dimensiunea dezastrului.

„Lipsă permis, alcool şi taurină, cauciucuri uzate rău şi 210 km/oră! Rezultatul? Patru tineri morţi şi unul rănit!”, comentează autorul fotografiilor situaţia.

Patru tineri cu vârste între 18 şi 36 de ani au murit în noaptea de duminică spre luni într-un grav accident rutier petrecut la Telciu pe DN 17 C, un băiat de 16 ani din localitate scăpând cu viaţă ca prin urechile acului. Şoferul de 18 ani al unui BMW înmatriculat în Italia a pierdut controlul volanului la ieşirea din Telciu spre Fiad, iar maşina s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Autoturismul s-a zdrobit după impactul cu un stâlp de iluminat public din vecinătatea Pensiunii Sonia, la ieșirea din Telciu spre Fiad.

Veneam de la o petrecere, eram băuți. Nu-mi amintesc cum ne-am izbit de stâlp…”, au fost cuvintele celui care scăpat cu viață din carnagiu, Nicolae Adrian Pop, un băiat de 16 ani din Telciu.

Au murit, în schimb șoferul, alături de alți trei telceni: Dumitru Gabriel Hordoan (de circa 20 de ani), Luca Gabriel Rebrișorean (18 ani) și Vasile Moldovan (36 de ani).

Un localnic, Valer Simion Cosma, relatează pe Facebook: „Pe la miezul nopții a picat curentul electric în tot satul. Eram la bar, cu tovarăși din anii de tinerețe telceană. Au trecut apoi echipaje de poliție și SMURD cu girofarurile pornite. Mergeau înspre capătul din sus al satului. Un BMW – cu numere de Italia, ziceau câțiva de la masă – a intrat într-un stîlp și l-a pus jos. Erau patru adolescenți în mașină. În momentul în care am părăsit localul, din convorbirile telefonice purtate de comeseni cu persoane aflate la fața locului și din informațiile aduse de doi tineri care au venit de acolo, în accident ar fi fost implicați 5 adolescenți. 4 dintre ei ar fi murit. Se pare că șoferul nu avea permis, fiind minor. Alcool plus viteză e combinația devenită clișeu de multă vreme, când vine vorba de astfel de incidente. Și toată seara a fost plin de poliție prin sat.Astfel de accidente, nu neapărat la proporțiile astea, au loc constant în timpul sărbătorilor (de Crăciun și Paște) și implică de multe ori tineri proaspăt întorși de la muncă din străinătate. Pe aici lumea investește mult în bolizi, în special tineretul, fiind unul din mijloacele de etalare a reușitei și emancipării. Dimineață tot satul o să vuiască și o să întoarcă pe toate părțile acest accident sinistru. Din păcate, oricâtă morală și pedagogie se face pe marginea unor astfel de incidente, mai nimeni nu trage vreo învățătură din asta. Și dacă se trage, trece repede. Să le fie țărâna ușoară!”

40 comentarii

    • Copii,fara nici o vina,la inceputul vietii.In ciuda speculatiilor ,ca au fost rai ,si independenti,eu care i-am cunoscut stiu ca nu o fost copii rai,in special Gabriel Luca Rebrisorean,era foarte harnic si de ajutor ,iar faptul ca ii placea sa se distreze cand avea ocazia nu cred ca e de condamnat . Si nu,nu merita ce au patit nici unul,oricare ar fi fost situatia.

  • Selectie naturala se numeste „intamplarea” asta! Ce e de slaba calitate, ce e un no nome fara ocupatie, limitat intelectual si profesional, care are ca simpla „refulare” betia si condusul fara permis, ca de…cine sa ne prinda, sa ne vada „tzaranii” aia din sat cum ne „smecherim” noi, dispare unul catr unul, paguba in ciuperci!

  • Țăranul e tot Țăran!!!!! Pune-l intr-o funcție mare de conducere…. Tot Țăran este…. Mașini, motorete, politica, bani… Măruta, andra, malluri….. preocupările țăranului borat si obraznic De la oraș!!!

    • Hai sa iti zic ceva,si eu stau la tara,da asta nu inseamna ca is taran,nu faptul ca stai la tara sau la oras te deosebeste,exista tarani mai destepti decat cei de la oras,exista tarani cu un comportament si un vocabulat mai demn decat cel al unui orasean,tu spre exemplu,dupa cum vorbesti rezulta ca esti un cretin,nu o persoana

  • Amaratii astia nici motorina nu aveau in rezervor(probabil era calculata pana in Telciu sa-i vada lumea ca au si ei coldusii o masina), cauciucurile daca nu intrau ei rupti de beti in stalp faceau in orice moment explozie la cum arata!

  • DUPA…..PASTE…MULTI VITEJI SE ARATA!!!
    Inainte de Paste nimeni nu avea curajul sa scrie ce s-a scris aici…acum v-ati descarcerat…adica descarcat!!!!!
    Adevarul e ca aveti si motive si toate comentariile sunt la obiect….chiar nici o deviatie!!!!
    Apropo…am trecut acum pe langa unul care era sa iasa in sant din cauza vitezei si altul pe un fel de scuter….a intrat in sannt si a iesit cam sifonat!!!!
    Si astia s-au abtinut cat au putut…acum si-au dat drumul….
    Care e concluzia?
    Daca beemveul nu era astia vii acum se imbatau!!!

    • Nu tine de bmveu, tine de prostia umana, tine de omul limitat care vede orasul, vorba vine oras, cand vine joia la piata in Nasaud! Degeaba o dam la intors, tampenii de astea fac baietii limiyati de pe sate care nu au altveva in cap decat zicala”asa prost cum aunt”muasau aa ma vada satwnii ca sunt baiat de baiat desii eu sunt rupt in cur de foame!

  • Cine nu a păcătuit să dea cu piatra. La cât necaz au familiile lor acum, numai comentariile voastre nesimțite lipseau. Au greșit și au plătit prea scump, trebuie trase învățăminte din asta nu dat cu piatra. Unul dintre ei mi-a fost elev, Dumnezeu sa-i odihnească în pace și să liniștească familiile îndurerate. Condoleanțe.

  • Toti astia care faceti comentarii de genul,cred ca sunteti toti mai tarani si incostienti. Rugativa sa va fereasca D-zeu de un asa necaz…..Pt unu au platit si ceilalti .D-zeu sa ii ierte

    • Educatia porneste de acasa nu poate nimeni sa schimbe mentalitati ce se invata acasa .Pacat ca anturajele periculoase fac victime ar trebui sa fim atenti si la ce ne indruma familia si sa nu se intre in astfel de. probleme pentru ca daca ai prieteni periculosi risti sa pierzi chiar si viata ‼ Singurii in care poti avea incredere suntem doar noi si daca nu esti sigur de ceva nu e bine sa mergi mai departe‼

    • Ce treaba are scoala cu ce faci tu in timpul liber, mai degraba decat sa inveti de la scoala invata de la parinti …. tu esti un specimen aparte! Ai o mentalitate de neinvins!

  • Da – „beamveul” cred ca este termenul oficial al tuturor evenimentelor oficiale pe baza de accidente al ultimilor ani. Oare nu vede nimeni inconstienta „avioanelor” care se urca cu acordul sau la impulsul altota la volan dupa ce cu mare greu gasesc gaura contactului si pornirea bolizilor sau a oricarei masini in faza de clara inconstiență

  • Toată lumea știe face comentarii în privința celor decedați dar nimeni nu ar gândește că putea fi chiar el acolo sau chiar copii vostrii,iar după câte știu eu la școală nu se fac ore de condus ci alte materii așa că tot degeaba va rupeți in comentarii nasoale cum că sunt țăranii care de dau mari și treburi de astea ,sunt și ei niște copii care nu au gândit înainte să se urce la volan ,câți dintre noi nu am făcut prostii la beție ??In ori ce caz sa va fie rușine celor care lăsați comentarii urate la adresa lor RUSINEEEE lasatii sa se odihnească în pace și să le fie țărâna ușoară .

    • Betia este foar o scuza penibila a celor ca vor sa faca „prostii”. Cu totii am baut, cateodata mai mult decat ar fi trebuit, dar nu toti suntem atat de inconstienti incat sa ne riscam propria viata sau a altora pentru o tampenie de doi bani.
      Si nu, eu nu puteam fi acolo iar daca as fi fost cu ei cel mai probabil accidentul nu s-ar fi intamplat din simplul motiv ca nu i-as fi lasat sa plece, macar as fi incercat sa ii opresc!
      Omul moare de batranete, boală si …. fin prostie!

  • Lipsa preventiei reale !!!! Aceasta este cauza!!! degeaba tot o dam dupa producerea accidentelor ca ar fi fost bine nu stiu ce…..Lipseste politica prevenitei. Amenzi uriase, masina confiscata de la cei cu alcool in nas, inchisoare pentru conducere sub influenta substantelor de orice fel, etc. Exemplul statelor civilizate nu se poate aplica? Nu! Fiindca iese strada si urla ca nu e corect, ca e prea dur, ca vezi doamne de ce sa fim noi mai catolici decat papa!? Acestea sunt rezultatele. Nimeni nu are frica de nimic!!!! Lipsa educatiei se simte din ce in ce mai tare!

  • Ar trebui sa vă documentați mai bine. Acul vitezometrului arăta 0 după impact. In urma intervenției pompierilor poziția acestuia s a schimbat arătând aceasta viteza!!!

    • Si atunci inseamna ca daca acul era zero a intrat stalpul in masina?
      La ce biblioteca ma pot documenta?

  • nu trebuie, criticati nici unul dintre ei… pentru ca sub influenta alcoluluii nu realizezi si pur si simplu nu poti gandi lipente, sa poti realiza ce se intampla… totusi erau copii, fara minte si nu poti sa-i judeci.. tot ce poti sa spui dupa cele intamplate ee ca dumnezeau i-a vrut langa el!! „se spune ca cei care se sting de paste merg in rai” dupa atatea accidente cate sau intamplat la noi in judet, imi pare rau ca trebuie sa aduc aminte si de accidentul din Nasaud care sa intmplat aproape la fel.. din cate imi aduc aminte.. pot sa trag o concluzie si sa dau vina pe polita rutiera pentru ca daca si-ar face treaba bine si ar fi cand e nevoie de ei.. „nu sa stea la ciubuc” si sa opreasca pe cei care nu au vina… cred ca nu ari fi atatea tragedi… in privinta lor condoleante!! si nu merita criticati pentru ca presupun ca erau prieteni.. si sub influenta alcoluii nu poti judeca si avecteaza starea fizica….

    • Pai normal, noi suntem idioți si inconstienti dar cand patim ceva rau mereu este altcineva vinovat. Doamne fereste sa imi asum vreo vina.
      După mintea ta ar trebui sa punem un politist la fiecare colt de strada.
      De un singur lucru nu te poate apara nimeni si anume de prostia ta!

  • Incredibil sa–mi fie dat sa vad astfel de comentarii cand e vorba de astfel de tragedii…nu vreau sa mai comentez …
    DUMNEZEU SA-ISA-I ODIHNEASCA PE ACESTI TINERI SI sa TREACA CU BINE SAU CAT MAI REPEDE PESTE ACEST NECAZ FAMILIILE LOR!!!!!

  • Doamne voi: cei. Care lăsați comentari urate, in momentul de fata sunteți cai mai inculți ! Și cei mai țărani ! Ce va puteți aștepta de la copiii de18-20 de ani ?! Credeți ca ei știau ce-o sa se întâmple ! Akm au plătit pt asta ! Și reproșați degeaba, nu mai sunt printre noi, in loc sa le scrieți comentariile astea oribile…mai bine i-ați lasă sa se odihneasca in pace ! Sărmani,,. ori care puteam fi in locul lor!

    • Nu dragă, nu putea fi oricare in locul lor in schimb oricare putea sa aiba nesansa sa se afle in calea lor si sa moara nevinovat!
      Comentariile astea „oribile” nu sunt pentru ei ci pentru altii asemenea lor.

    • In loc sa ne judecam unul pe altul, eu cred ca ar fi mai bine sa ne rugam pentru cei decedati . pentru ca ei nu mai pot schimba nimic, dar noi putem sa ne rugam sa postim sa facem o jertfa pentru ei! Dar sa nu uitam sa ne caim intai pentru ale noastre pacate spurcate fara rusine si ne curate!!! Sa nu uitam ca cu totii suntem muritori! Si traind cand neam gandi gati mai des de moarte, am traio cu totul altfel, dar noi traim parca am fi nemuritori. Bnica mea Dumnezeu o odihneasca imi povestea ca demult demult era o zicala, nu e gard fara gatej nici moarte fara prilej. Asa ca nu stim cum unde si cand ne asteapta moartea. Dar putem sa ne staruim sa fim pregatiti de moarte. Ami cer ertare daca am suparat pe cineva cu comentarul meu.

  • Dumnezeu sa-i ierte pe sarmani copiii , ca asta erau : niste copiii care aveau toata viata inainte …pacat de ei!Din nefericire pentru ei si pentru famiilile lor acolo le-a fost sa fie ultima lor zi pe acesta lumea!

  • Cu 210 nu au dat! Va zic eu 100% dar totusi viteza aveau, masina am vandt-o eu dar nu la acesti tineri masina mai mult de 160 nu mergea, dar totusi si asa sa intaplat tragedia imi pare rau pentru ei

  • taran nu inseamna incult sau nu stiu cum
    a nu se confunda taran cu COCALAR si alte fite……

    oricat s-ar discuta si s-ar face campanii pe bani publici etc….vor exista oricand unii sa spuna MIE NU MI SE POATE INTAMPLA….EU SUNT DIFERIT…..EU sunt BURICUL PAMANTULUI! s.a.m.d.

    si intotdeauna au existat si vor exista teribilistii, alcoolul, incapatanarea…si asi zice eu marea prostie a celor care accepta sa se urce in masina in asemenea conditii

  • Toţi știţi să judecaţi chiarcă dacă era ziua de Paște acum nu mai erau astfel de comm.uri fraţilor a fost o inconștienţă o doză mare de dorinţă de adrenalină si ca urmare o pierdere uriașă insă nu voi judecaţi ceea ce au greșit ei dacă există bunul D.zeu judecă el acum staţi liniștiţi blană ţăranii. Pai dragilor înainte de secolul 21 cu mult înainte orașele nu existau deci generaţile ăstora „orașenii” stră.generaţile voastre tot de la ţară proveneau de asta România este si va ramane la cel mai jos statut posibil din cauză că știm sa judecăm și să aratăm ori vinde doar prostia perfecţiunea fizică(inexistenta) non valorile și tot tacâmul în loc sa judecaţi ia exemplu și arată nenorocirea altor adolescenti venită cu sfatul bun si cald nu fă astfel de greșeli căci se vor lăsa cu urmări

  • Lasati comentariile proaste..si incetati sa criticati ca nu are sens ceea ce faceti aici . Intai spuneti de ei ca duc lipsa de educatie (voi la fel faceti ) Daca ei duc lipsa de educatie pentru ca au urcat la volan sub infuenta alcoolului voi nu sunteti mai de treaba cine a fost educat sa scoata ochii mortului si sa-l critice sa vorbeasca de rau ? ? ? Probabil nu constientizati ca este o tragedie foarte mare si nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla cu familiile lor ,atat de tineri.. Stiti ce ma surprinde pe mine ? ca cel mai mic a supravetuit si observand in ce hal e masina e greu de crezut ca a avut sanse ,dar totusi traieste. Ceea ce este un miracol foarte mare.
    Ce ? tarani inculti ? altceva decat asta nu stiti ? de ce chiar si atunci cand este sfarsitul voi vedeti doar partea rea a lucrurilor ,ah da pentru ca doar asta puteti sa vedeti intr-o imagine ..stati acasa bine mersi intr-un fotoliu si comentati a prost ,si criticati la fel de prost. Voi nu ati baut nici o data ?nu ati avut probleme nici o data? Inainte de a scoate asemenea prostii din voi ganditi-va ca fiecare are slabiciuni ,ganditi-va cum ar fi fost daca erai tu acolo sau mai rau un membru al familiei tale? cum reactionai la astfel de comentarii ..? Asa ca incetati drq sa comentati si sa va bagati in seama cu comentarii proaste. Tot ce se intampla e dupa voia lui D-zeu ..iar noi suntem oameni nu super eroi .

    • Ei uite ca nu am fost acolo si nici nu aveam cum. Mai mult nici nu voi fi vreodata pentru ca inainte sa conduc o mașină am facut o scoala, pentru ca atunci cand am chef sa beau plec fara masina, pe jos sau cu un taxi. Pentru ca dupa ce am baut, chiar mai mult uneori, sunt constient de asta si nu ma dau mare „leu”, imi vad dracului de treaba si de bautura mea!
      Tu sa te intrebi cum ar fi fost daca ghinionul te-ar fi adus in calea lor!

  • Ba , voi estia expertii auto ! Beliti ocii sa nu patiti ca ei. Despre comentarii ,,,lasati specialistii si popa sa se pronunte. In veci pomenirea voastra !

  • Când ești prost și viața-i grea. Bine că nu au omorât alți oameni. BMW-ul nu e pentru orice pârlit care trece Nădlacul.

  • Parca vad scenariul din masină.. ..dai tare mah numai atât poate Bmv-ul asta….lipsa experienței carnetului vitezei alcoolului.. si implicit a anturajului duce la tragedii.Sa zicem ms ca nu au intrat si in niste oameni nevinovati de pe marginea drumului sau in vreo masină

  • Ce mai contează! Oricum fapta este deja făcută! Nu știu care a fost la volan, care a condus și cum a condus! Știa bine de dinainte din legislația rutiera ca nu ai voie sa te urci la volan sub influența băuturilor alcoolice! Era inevitabil sa nu sa întâmple așa ceva! La o alcoolemie de 0,8 riscul de accident este multiplicat 10 ori! DECI ÎNVĂȚAȚI DIN EXPERIMENTE TESTATE DE CĂTRE EXPERȚI!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Lorena Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS