Temniţele libertăţii

„Cel ce face răul n-are nici un viitor şi lumina celor răi se stinge” (Proverbe 24.20)

Un sistem care permite ascensiunea la putere a unor oameni lipsiţi de scrupule şi cu vădite probleme psihice, fie el chiar şi democratic, nu poate fi un sistem bun. Pentru mine e limpede că necazurile românilor,şi nu numai ale lor, izvorăsc din sistem şi nu pentru că, la un moment dat, un tânăr inteligent, care promite mult şi bine, ,,şi de toţi şi de prin toate,, , ajunge în vârful ierarhiei şi-i taie babei din pensie, înainte ca aceasta să-şi dea bine seama ce i se-ntâmplă.

Puterea a luat minţile chiar şi îngerilor, cu atât mai mult va lua minţile unui om care, iată, nu înţelege că într-o zi va da socoteală chiar şi pentru cel mai neînsemnat gest pe care îl va fi făcut.

,,Cui i se dă mult, i se cere mult”, iar cui i se dă puţin, uneori, i se cere chiar mai mult decât celui dintâi, desigur, nu e cazul babei, căreia i s-a luat chiar şi din puţinul pe care-l avea, ci cazul celui ce înţelege mult şi nu poate face nimic. Este, cu îngăduinţa dumneavoastră, şi cazul meu,dar nu pentru că, realmente, nu pot să fac nimic, ci pentru simplul motiv că n-a sosit încă vremea…

Totuşi, fac anumite lucruri în aşteptarea acelei vremi care mă reprezintă prin gravitatea ei, cum ar fi aceste eseuri ,,ciudate,, pe care nu mai reuşesc să le public înainte de a fi depăşite de evenimente. De ce? De aia, pentru că presa la care aş putea avea eu acces nu mai este liberă şi nici independentă. Văd bine, pentru că am căpătat deprinderea de a vedea dincolo de ce spun oamenii şi în sufletele lor, cum îşi pocesc feţele redactorii când le cer să-mi publice vreun articol din seria ,”nesfârşită” a „temniţelor libertăţii”.

Ştiu că şi-ar dori să fie liberi şi independenţi, dar, chiar de-a doua zi, surâsul gazetei se transformă în rânjetul hâd şi gârbov al falimentului, iar ziariştii fără de ziar sunt mai jalnici decât mâţele plouate. Poţi scrie ce vrei, dacă eşti dispus să rabzi de foame! Dumnezeu răsplăteşte şi genul acesta de sacrificiu, dar, înainte de orice răsplată, trebuie să-ţi asumi falimentul, precum Iov, dacă vrei să ai răsplata lui.

Negreşit, lucrurile care ne feresc de măciuca politrucului sunt cele inutile, abstracte sau greu de înţeles pentru el, cum sunt cărţile, pentru care nici măcar scriitorii nu mai au timp. Dumnezeu, însă, consemnează, inspiră şi veghează la facerea marilor caractere.

Cineva spunea că toţi poeţii şi-ar dori să fie Eminescu, dar nimeni nu-şi doreşte să trăiască viaţa lui.

Isus este, absolut, piatra de încercare a oricărui spirit liber, dimensiunea posibilă prin care chipul din oglindă devine chipul lui Dumnezeu. Atunci poţi spune cu adevărat: ,”Iată că am văzut pe Dumnezeu şi, totuşi, nu am murit!”

Ion Pop, scriitor