
Un fenomen neobișnuit pentru ultima lună de vară, care explică și temperaturile foarte scăzute pentru această perioadă, s-a petrecut pe vârful Pietrosul Rodnei. În această dimineață, a nins la peste 2.300 de metri altitudine.
Imaginile au fost postate pe Facebook de un voluntar al Salvamont Maramureș.
Pietrosul Rodnei se află la granița dintre județele MM și Bistrița-Năsăud, majoritatea suprafeței (aproximativ 80 %) fiind în Bistrița-Năsăud, restul în Maramureș
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, vremea se menține răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, când local, în zona de munte, dar și pe arii restrânse în restul teritoriului, se vor semnala averse. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare ce pot atinge 50 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 18 și 20 de grade Celsius, iar minimele între 4 și 7 grade, valori mult mai scăzute decât normalul perioadei.
De la mijlocul săptămânii viitoare, se va încălzi din nou.










Adaugă comentariu