Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piață construcțiilor și instalațiilor a deschis pe 11 octombrie fabrica TeraSteel Serbia, specializată în producția de panouri sandwich. „Acesta este prima fabrică din străinătate inaugurată după 1990 și aflată integral în proprietatea unei firme românești”, anunţă compania într-un comunicat.
“Extinderea activității grupului Teraplast în Serbia, odată cu deschiderea fabricii din Leskovac, este un nou pas în procesul nostru de dezvoltare, în linie cu obiectivele grupului pe termen lung. În 2018, pentru TeraSteel Serbia, țintim vânzări în valoare de 28 de milioane de euro, iar în ceea ce privește piețele deservite, majoritatea panourilor produse în această fabrică vor merge către piața din Serbia, dar și către export în țări din zona Balcanică”, a declarat Dorel Goia, președintele CA al Teraplast.
Fabrica din Serbia are o capacitate de producție similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistrița, unul dintre liderii pe piață de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar și utilaje similare.
TeraSteel Serbia va deservi în principal țări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croația și Muntenegru, dar și piețe secundare precum Ungaria, sudul României și nordul Greciei.
Panourile sandwich sunt folosite în realizarea construcțiilor de tip industrial, precum hale, depozite, centre comerciale și depozite frigorifice.
“Leskovac a arătat din nou faptul că este un oraș oportun în atragerea de investiții, dovadă că prietenii noștri din România au ales să deschidă o fabrică aici. Un investitor mulțumit va atrage întotdeauna alți potențiali investitori, de aceea ne vom asigură că TeraSteel va beneficia de toate condițiile necesare derulării activității în orașul nostru”, a declarat Goran Cvetanovic, primarul orașului Leskovac.
La inaugurare a fost prezent și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. ”O premieră pentru România! Prima companie cu capital românesc care deschide o unitate de producție în afara țării este din județul Bistrița-Năsăud. Este vorba despre compania TeraSteel, parte a Grupului Teraplast, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din Europa Centrală și de Est. Chiar dacă obișnuiesc să particip doar la inaugurările unor investiții la care am contribuit, de această dată am fost alături de o frumoasă echipă de tineri entuziaști … din Bistrița, care vor dezvolta aici o unitate de producție ce va asigura necesarul de panouri sandwich cu polietilenă pentru Serbia, țările din fosta Iugoslavie, Bulgaria, Albania, Ungaria, sudul României și nordul Greciei. Felicit frumoasa echipă de la Bistrița care a făcut ca această investiție să fie una posibilă și vreau sa salut semnalul dat prin această investiție: România crește și se dezvoltă prin zona privată, iar statul român prin toate instituțiile sale ar trebui să susțină mai mult capitalul românesc! Felicitări și mult succes!”, a postat el pe Facebook.
În iunie 2017, Grupul Teraplast a cumpărat cu 4,3 mil. euro producătorul de panouri sandwich Interlemind din Serbia. Fabrica va beneficia până la sfârșitul acestui an de investiții de 2,7 mil. euro în dezvoltare și capital de lucru de 4 mil. euro.
Cu o tradiție de 120 de ani, Grupul Teraplast este în prezent cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor. Facilitățile de producție ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafața de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistrița.
În perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.
Bravo. Ce va spuneam si va mai spun de Trp. Cumparati cit inca este la oferta : astazi 0.4350 . Maine……..
o sa creasca mult trp
Acesta este doar începutul. Din ce in ce mai multe firme îsi vir mura oroductia in țări in care sakariile sunt mai mici.
Salariul mediu pe economie brut in Romania este de 3200 lei. La această sumă se adaugă contributiile pe care le plăteste firma la CAS, CASS in jur de 800 lei.
Cheltuielile totale ale angajatorului sunt de 4.000 lei pe lună. Peste un an vor fi 4.400 lei, peste doi ani 4800 lei, adică mai mult de 1.000 €.
Atentie mare când cereți mai mulți bani la salariu, pentru că firmele isi mută productia in străinătate şi s-ar putea să deveniți şomeri !
terasteel a castigat la licitatie o fabrica la un pret mic de aia au cumparat acolo nu muta nimic acolo.
stai linistit ca nu pleca nici leoni si nimeni asa profit nu mai fac nicaieri
@pablo
Ikea nu fabrică mobilă in Suedia, Lego nu produce in Danemarca, Adidas nu produce in Germania, H&M nu se fabrică in Suedia etc. din cauza salariilor!
Faptul că Teraplast deschide fabrici in străinătate (şi nu in România) dând de lucru la alții (nu românilor) ar trebui să dea de gândit.
Tu ce preferi? Două fabrici Iproeb, Comelf, Rombat în România, sau una in România si una in străinătate?
La inceput produc desigur in ambele fabrici, dar după 5-10 ani s-ar putea să inchidă una dintre ele, deoarece costurile de productie sunt mai mari ca şi pretul de vânzare al produselor.
serbia nu este in UE taxa de import este de undeva la 8-9%.
nu se merita nici daca se munceste gratis !
In orice caz sunt norocosi cei de la teraplast ca au gasit un loc unde sa de-a salarii mai mici, pentru ca oricum si aici sunt „prea mici salariile”.
salariu mediu in serbia este de 400 euro
in bistrita e 1830 lei parca in euro tot 400
numai ca in serbia un pachet de tigari e 7 lei si cam toate mai ieftine cu 30 %
Ma intreb ce cauta Radu Moldovan la inaugurare? I-a facut Teraplast cadou o excursie in Serbia?
Aceeași întrebare o am și eu