Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Petronius Negrescu, şi soprana Bianca Mărgean, solistă a Operei Naţionale Bucureşti, au susţinut, joi seara, un concert extraordinar la Centrul Cultural Dacia, oferit de grupul de firme TeraPlast. Instrumentiştii au interpretat arii celebre din Ceaikovsky, Catalani, Dvorak, Johann Strauss II, Franz von Suppe sau Giacomo Puccini.
Directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Ţărmure, a reamintit, cu această ocazie, că TeraPlast a „dezvoltat o tradiţie în a oferi publicului bistriţean, în fiecare an, un concert de foarte frumoasă anvergură”: „Firma TeraPlast este ceva mai mare decât Centenarul României. Sunt peste 120 de ani de când s-a înfiinţat şi a fost performantă de când e. În aceşti ultimii ani, a investit imens şi s-a consacrat ca o firmă de cultură. În fond, cultură ce înseamnă? Înseamnă lucru bine făcut indiferent de domeniu. Firma TeraPlast are o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro, a investit 73 de milioane de euro şi este prima firmă care a deschis o filială în altă ţară decât România, respectiv în Serbia, lucru care ne face mândri pe toţi care suntem din Bistriţa. E condusă de oameni vrednici, foarte serioşi şi foarte disciplinaţi. Am avut ocazia să-i cunosc pe mai mulţi dintre conducătorii vrednici şi respectabili, cum ar fi Dorel Goia, cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, domnul Emanoil Viciu, domnul Florin Urîte, doamna Mirela Pop şi toţi oamenii de acolo sunt de bună calitate. Gestul lor de a oferi un produs cultural că ar putea fi urmat şi de alte firme prospere din oraşul nostru”.
La concert au asistat, printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, viceprimarul Bistriţei, Cristian Niculae, şefi de instituţii, colaboratori, parteneri de business ai TeraPlast, dar şi numeroşi bistriţeni melomani.
”A devenit tradiție ca în fiecare an compania Teraplast să organizeze un concert de anvergură dedicat publicului bistrițean. Mă bucur că în această seara am avut plăcerea să particip la concertul susținut de Noua Orchestră Transilvană care a ridicat publicul în picioare și a adus, minute în șir, rânduri de aplauze pentru dirijorul Petronius Negrescu și pentru frumoasa soprană Bianca Mărgean, solistă a Operei Naționale din București. În această seară extraordinară instrumentiștii Noii Orchestre Transilvane ne-au introdus într-o lumea de poveste prin interpretarea unor arii celebre din Catalani, Strauss, Ceaikovski. Felicitări organizatorilor Teraplast pentru toată implicarea în viața socială și culturală a comunității noastre!”, a menționat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.
Ei ne-au oferit un concert iar noi (prin Consiliul Local), vrem sa cumparam cu 1.100.000 euro o ruina numita „Teracota”,care zace parasita de zece ani !Buna afacere pentru platitorul de impozite bistritean!
De urmarit in continuare!