Actualitate

TeraPlast a plătit 5,1 milioane euro pentru încă 32% din Depaco

Grupul TeraPlast Bistrița, cel mai mare producător de materiale de construcţii cu capital românesc, a plătit 5,1 milioane euro pentru a-şi majora cu 32% participaţia în Depaco, jucător de top al pieţei locale de sisteme complete pentru acoperişuri prin brandul Wetterbest, ajungând la o participaţie de 99%, a anunțat compania.

Investiţia totală a TeraPlast în deţinerea de 99% din Depaco va depăşi 17 milioane de euro. Preţul de 5,1 milioane de euro pentru deţinerea adiţională de 32% se va deconta până în decembrie 2020. Achiziţia Depaco a început în 2017, TeraPlast preluând pachetul majoritar de 67% în ianuarie 2018.

”Achiziţia se încadrează în politica Grupului TeraPlast de a-şi consolida participaţiile în subsidiarele sale. Evoluţia business-ului de la intrarea în Grupul TeraPlast şi până acum ne confirmă încrederea pe care am avut-o şi o avem atât în potenţialul companiei, cât şi în oportunităţile pe care le poate oferi piaţa de învelitori a cărei valoare este de peste 300 milioane de euro”, a declarat Dorel Goia, preşedintele Consiliului de Administraţie al TeraPlast.

În primul trimestru din 2019, Wetterbest a avut cea mai mare contribuţie la evoluţia cifrei de afaceri consolidată a Grupului TeraPlast, adaugând 3,9 milioane de euro faţă de trimestrul 1 din 2018. Creşterea vine ca urmare a măsurilor implementate la nivelul departamentului comercial, precum şi a dezvoltării segmentului industrial.

Pentru 2019, compania îşi propune o cifră de afaceri de 55 milioane de euro, cu 18% peste valoarea din 2018 şi creşterea cu 51% a EBITDA, până la 4,6 milioane de euro.

„La aceste obiective va contribui şi noua facilitate de producţie, obiectul proiectului co-finanţat prin schema de ajutor de stat, care va funcţiona începând cu trimestrul 3 al acestui an.Din ajutorul de stat de 6,8 milioane de euro primit de către Grupul TeraPlast anul trecut, Wetterbest beneficiază de aproximativ 1,9 milioane de euro pentru investiţia într-o unitate nouă de producţie în Băicoi”, mai spun reprezentanţii companiei.

Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător de materiale de construcţii, cu capital românesc. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest (Depaco), TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, business-ul de reciclare al Grupului se desfăşoară în compania independentă TeraPlast Recycling. 

2 comentarii

  • Nu.
    Se plătesc niste bani ptr ceva ,în cazul asta acțiuni.
    Dacă era ceva de genul consultanță,…..etc…..poate se putea vorbi de ceea ce ati spus dvs.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.