Actualitate

Superman 2: Tibi Ușeriu își păstrează coroana în ”regatul de gheață”! FOTO-VIDEO cu marele câștigător

Tibi Ușeriu, ultramaratonistul bistrițean de 42 de ani, a făcut ultimii pași, siguri-siguri, la Cercul Polar și a scris istorie pe drumul de gheață de la capătul lumii, obținând a doua victorie consecutivă în Maratonul 6633 Arctic Ultra. Tricolorul a fluturat și anul acesta acolo unde se avântă doar adevărații luptători.

El a stabilit și o premieră: este primul câștigător care își păstrează titlul la cel mai dur maraton din lume.

Tibi s-a impus astfel în ”a doua cursă a vieții”, așa cum a numit-o. La 1.25 noaptea ora locală, pe țărmurile Oceanului Arctic. La șapte ore după Tibi a terminat cursa și scoțianul Roddy Riddle. Ultimul concurent a trecut linia de sosire la aproape 29 de ore distanţă de câştigător. În total, doar şapte competitori din 18 aflaţi la start au încheiat traseul.

”Suntem cu puțin timp înainte de încoronarea campionului la Tuktoyaktuk. Omul care a condus de la start și până la finiș e la 10 km de linia de sosire…. la 4,6 km… Tibi e gata pentru a doua victorie. La ora 1.25 a trecut linia de sosire, la minus 36 de grade”, au anunțat treptat organizatorii.

”Am trăit împreună o săptămînă incredibilă. Tibi este un model, dar ideea este să rămînem cu ceva după toată nebunia asta frumoasă. Orice final este un nou început, şi povestea nu se termină, povestea merge mai departe. Tibi a cîştigat şi anul acesta. A reuşit să facă imposibilul posibil”, a anunțat Tășuleasa Social.

Tibi a pornit în 10 martie de la Eagle Plain și a condus cursa pe traseul Cercul Arctic: PC 1 (37 km) – James Creek: PC 2 (111 km), Fort McPherson: PC 3 (186 km), Tsiigehtchic: PC 4 (248 km), Caribou Creek: PC 5 (330 km), Inuvik: PC 6 (378 km), Swimming Point: PC 7 (491 km). Linia de sosire, la Tuktoyaktuk (566 km).

La Swimming Point, acolo unde scoțianul Roddy Riddle s-a apropiat de Tibi, medicul i-a interzis să mai continue cursa, din cauza infecțiiilor la degetele cu degerături, însă Tibi a ales, pe propria răspundere, să ducă maratonul până la capăt și să-l câștige. Și a reușit, în stil de mare campion. Felicitări, Tibi!

Despre evoluţia din ZILELE 1, 2, 3, 4 puteţi citi AICI. Despre parcursul din ZIUA 5, AICI. Despre plecarea în cursă în ZIUA 6, AICI. Despre evoluția din ZIUA 6, AICI. Despre emoțiile din ZIUA 7, AICI.

Imagini din timpul cursei, postate de organizatori:

15 comentarii

  • Mîndru să fiu contemporan cu Tibi !!!!
    Dragul meu prieten (virtual ) ,trebuie să-ți multumesc……..de cînd iți urmaresc peripețiile eroice, sunt mai bun !!!! Nu am timp sa fiu răutăcios, nu am timp sa injur,nu am timp sa urăsc………..sunt, mai curat , mai bun,…..şi pentru asta trebuie sa-ți MULȚUMESC.. ……
    Dupa ce vei pune Steagul Romaniei, acolo sus , pe Patinuarul Lumii, te asteptam sa vi acasă, incoronat asa cum este si normal, pentru ca esti Campionul Bistriței……Campionul Romaniei

  • Emil,imi dau lacrimile cind citesc ce-ai scris! E o stare care ti-o imprima acest „personaj”,o stare ce te face sa uiti de toate rautatile,te face sa gindesti pozitiv, sa fii mai bun! Ii doresc putere sa ajunga sanatos acasa!

  • Felicitari!Am urmarit continuu si m-am bucurat zi de zi de forta ta,de vointa ta ,de ambitia ta de a parcurge atatia km pe un frig naprasnic.Multa sanatate !

  • Felicitari!!!!!Ai facut ceva supraomenesc pt.ca esti cu niste calitati iesite din comun.Multumim pt.tot ce ai facut pt. toti cei care am fost cu sufletele linga tine,ti-ai riscat sanatatea pt.a testa limitele puterii omenesti.Felicitari inca o data.

  • Victorie cu glorie.
    Avem multe de invatat de la Tibi,indiferent de varsta,statut social sau
    economic.Pentru mine este un fenomen uman.Toata admiratia pentru reusita lui.
    Cred ca e momentul ,sa se gandeasca la o scoala pentru cei doritori de aventura si supravietuire in conditii extreme.TCP

  • Ma bucur pentru reusita si performanta unica realizata de Tibi, dar in aceelasi timp ma intristeaza faptul ca nu ai vede conducerea Romaniei, televiziunile noastre prefere sa promoveze emisiuni cu „tate”, in loc sa prezinte tineretului nostru adevaratele noastre valori.
    Felicitari celor care au contribuit la reusita lui Tibi.
    Ma inclin si iti urez sanatate, Tibi.

  • Salut Tibi
    Noi ne bucurăm sa te felicitam pentru marea victorie a ta , îți mulțumim ca ne ai ținut la curent cu evoluția ta am așteptat cu nerăbdare fiecare zi . SI chiar daca nu te am intrebat noi ne mindrem cu Victoria ta asa cum ar fi putin si a noastra, si asta numai ca sintem si noi romini si chiar Bistriteni . Si eu alerg asa Ultratrailer dar de alte dimensiuni 70 km , 100 km si te inteleg foarte bine . Poate odata cind vin acasa als vrea Sa te intilnec . Mi ar Face placere !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.