Tibi Uşeriu, precum un „uragan”, se apropie de finalul cursei 6633 Arctic Ultra. ”Sunt OK!” (VIDEO)

(FOTO) ACTUALIZARE 2 Vineri 16 martie, ora 00.30 a României, Tibi Ușeriu se apropie de linia de sosire la 6633 Arctic Ultra, după o cursă impresionantă făcută de ultramaratonistul bistrițean.

ACTUALIZARE 1 „Tibi a plecat din ultimul check-point și se îndreaptă spre finish! Ba chiar e atât de rapid încât, până am editat noi telefonul, el a mai înaintat aproape 15 kilometri! În acest moment, mai are 73 km până la final, pentru un total de 618 km! Go Tibi!”, anunţă Tăşuleasa Social pe Facebook.

Tibi Ușeriu e aproape să câștige pentru a treia oară consecutiv competiția 6633 Arctic Ultra, considerată cea mai dură din lume.

Cel mai așteptat telefon de la Tibi: „Transmite-le că sunt OK. Ne auzim la final!”

Tibi a explicat de ce nu a mai dat niciun semn de mai bine de o zi: „Am fost foarte naşpa. Nici nu am putut să scot telefonul că eram om de zăpadă, nu puteam să-mi deschid un fermoar, cu mască, cu ochelari, nu puteam efectiv la frigul ăla îmi și îngheaţă mâna, nu pot să vorbesc la telefon. Când ajungeam în puncte, eram atâta de praf încât nu puteam să fac efectiv nimic. Am plecat din ultimul punct, spre finiş, şi am luat-o încet spre final. Ice Road-ul ăla m-a mâncat de viu, am fost foarte naşpa. Acum am intrat pe partea cealaltă şi e un pic mai bine, am putut să-i dau ca să mă odihnesc un pic mai mult ca să nu mai îmi fac griji pe final. Am dormit vreo cinci ore, până mi-am reparat una alta, m-am schimbat iarăși, mi-am uscat hainele că nu mai aveam, a trebuit să-mi usuc toate, cum am dormit pe Ice Road de câteva ori au fost înghețate toate. Cum sunt? Dacă aș zice că bine aș exagera. Sunt OK, ieri am mers foarte bine, cu o infecție la deget, ăla care mi-a degerat prima dată. Mi se mai vede un pic carnea la câteva degete, cum tot le-am bandajat. Dar încă e OK, n-am intrat pe antibiotice. Am un pic de infecție, dar așa un pic numai cu puroi, nu-i nimic grav, mai ales că dacă am luat avans atât de mare nici nu mă mai stresez. Planul meu să termin astă noapte s-a dus peste cap, dar trag un pic să termin cu ziuă, să ajung la Tuktoyaktuk. E chiar cald față de cum era prognozat, avem cam minus 23 de grade. E bine că nu bate vântul. Când am ieșit din Inuvik am intrat așa pe creastă, i-a dat un pic cu vânt. Nu erau mai mult de minus 20 de grade, dar era vânt tare, tot eram alb. A ținut vreo două-trei ore. Fac sub 20 de ore până la final, sunt pe drumul pe care l-au făcut prin delta asta, merge tot peste lacuri, vara cred că e mișto. E spectaculos. Acu mă mai uit și în stânga și în dreapta câte un pic”, a spus Tibi într-o convorbire cu Alin, fratele lui.

ŞTIREA INIŢIALĂ Tibi Uşeriu continuă să conducă în cursa de la Cercul Polar. A ajuns primul la CP 7, cu un avans considerabil faţă de urmăritorul său, irlandezul Paul Deasy. Mai are puţin de 80 de kilometri până la final (Tuktoyaktuk, pe malurile Oceanului Arctic). Nu a mai luat legătura cu cei de acasă, dar „la cum goneşte, e posibil să termine joi seară”, anunţă Tăşuleasa Social.”În ciuda unor probleme la picioare, omul face o treabă excelentă”, sunt uimiți organizatorii.

„Dragilor, eu pot scrie aici nişte cuvinte, dar cuvintele sunt atât de goale de înţeles …

Am să încerc să aştern pe hârtie lacrimile care ne-au umplut ochii miercuri dimineaţă, atunci când am privit filmarea. Am să încerc, deşi ştiu că nu am cum să reuşesc. Nimeni nu poate aşa ceva.

Mai avea câţiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, îşi irosise toată energia, cu un singur gând în cap: să iasa de pe Ice Road …

E ameţit de foame, merge în zig-zag. Se opreşte şi încearcă să mănânce ceva. Nu reuşeşte, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă.

Hamul e pe jos, la fel si beţele. Încearcă să se aplece, dar nu reuşeşte. Spatele îl doare cumplit, iar picioarele sunt ca doi copaci înfipţi adânc în gheaţă.

Aşa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-şi mai aminteşte. Ştie doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi şi priveşte în zare, către Inuvik, şi-şi spune: Hai Tibi, încă doi kilometri şi mâncăm ceva cald!

Cu greu îşi pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă. Apucă beţele si se propteşte în ele, dar nu reuşeşte să se ridice, beţele fug în toate părţile, aşa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învaţă să scrie.

Respiră adânc şi reuşeşte să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opinteşte în beţe cu tot ce are şi se ridică … încet … ca un moşneag.

Nu a avut putere să spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas … şi s-a pierdut în zare.

A ajuns în Inuvik exact când trebuia. O cifra pe o foaie de hârtie. Miracol… sau nu… ? Organizatorii îl aşteptau cu trei maşini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas … până la capăt. Capătul e Inuvik acum.

Nu l-au văzut niciodată aşa. S-au speriat. Au venit doctorii şi l-au examinat pe toate părţile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puţin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest … nimic. Au ridicat din umeri, ca de obicei : “He is ok !”

Nu a mai sunat. Dimineaţă a plecat ca un uragan. Nu ştim ce s-a întâmplat acolo, dar a gonit toată noaptea ca şi cum cursa atunci ar fi început. Am încercat să îl sunăm, dar nu am reuşit.

Ne-am uitat toată ziua la un ecran, cum zboară cifrele. După câteva ore era la 500 de km, iar acum mai are un strop şi ajunge la punctul de control. Va ajunge acolo cu 7 ore mai repede decât planul … Halucinant !

Nu ştim ce e acolo, nu ştim de ce goneşte aşa, ştim doar că ar fi bine să nu se pună nimeni în calea lui.

Mai sunt sub 100km până la final ! Anul trecut, la plecarea din CP7 a spus : “Ne vedem în Tuk, eu până la final nu mă mai opresc !” În mod normal ar fi trebuit să termine cursa în noaptea de joi spre vineri, dar la cum goneşte, e posibil sa termine joi spre seară. Oameni dragi, oameni frumoşi, haideţi să îl însoţim până la final ! Un strop mai este !”, a scris Tăşuleasa Social pe Facebook.