(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE Asociația Tășuleasa Social a anunțat că, pentru prima dată după încheierea Maratonului 6633 Arctic Ultra pe care l-a câștigat pentru a doua oară consecutiv, Tibi Ușeriu a reușit să se încalțe. El a trecut linia de sosire la capătul celor 566 km în data de 17 martie.
”Tibi a reușit azi, pentru prima dată, să se încalțe din nou, deci poate porni către casă. Va ajunge în noaptea de miercuri spre joi, adică 22-23 martie, la ora 0.50 la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Pe noi, această veste ne bucură foarte tare! Îl așteptăm cu drag!”, a precizat Tășuleasa Social.
Până atunci, în Whitehorse, Canada a avut loc festivitatea de premiere a ediției 2017 Arctic Ultra, Tibi Ușeriu primind trofeul cuvenit campionului: ”După un control antidoping a venit și confirmarea”, a scris el pe Facebook. Tibi a ajuns anul acesta la finiș cu 15 ore și 15 minute mai repede decât în 2016.
Reamintim că la ultimul punct de control, Swimming Point, medicul nu a mai vrut să-l lase să continue cursa, din cauza infecțiilor la picioare produse de degerături (AICI foto din acel moment), însă Tibi a continuat pe propria răspundere, câștigând a doua oară cel mai dur maraton din lume.
Despre evoluţia din ZILELE 1, 2, 3, 4 puteţi citi AICI. Despre parcursul din ZIUA 5, AICI. Despre plecarea în cursă în ZIUA 6, AICI. Despre evoluția din ZIUA 6, AICI. Despre emoțiile maxime din ZIUA 7, AICI. Despre finalul în triumf, AICI.
Într-un mesaj postat pe Facebook duminică, Tibi Ușeriu spunea că se simte ”mai zdrobit ca niciodată”: ”Dacă stau atent, nemișcat și fac inventarul durerilor, lista e lungă. Aici la 6633 Ultra, nu mușchii fac diferența, ci altceva, mai greu de apucat. În cartea mea am descris în detaliu ce înseamnă toată această aventură extremă și de ce este fascinantă. Ca să înțelegeți tabloul de anul acesta, vă rog să adăugați condiții mai neprietenoase, dureri mai atroce, plus cam toate limitele admise depășite. Am impresia că toate cuvintele mi-au înghețat undeva pe Ice Road, odată cu respirația, cu lacrimile, cu mintea, cu tot trupul”.
Ulterior, a postat o fotografie suprinsă în timpul cursei, cu mesajul ”Uneori sunt momente când cuvintele sunt de prisos și tăcerea devine de aur!”
Tibi,bucura-te de reusita! Esti chiar un fenomen cum te -au numit unii.Felicitari!Multa sanatate!