Într-o conferinţă de presă care a urmat unei întruniri de lucru ce s-a bucurat de prezenţa secretarului general al PNL Eduard Hellvig, Ioan Ţintean a declarat că s-a analizat stadiul de implentare a protocolului USL în teritoriu.
„Am înţeles că relaţia între filiala Bistriţa-Năsăud şi centru reprezintă interes pentru conducerea partidului, domnul secretar general mi-a prezentat şi câteva forme de pregătire a startului pentru campania electorală. Ne bucurăm de sprijinul şi încrederea acordată, pentru a părăsi locul trei cu care suntem cotaţi aici şi să facem un salt. Vom munci în acest sens”, a declarat el.
Ioan Ţintean a făcut şi unele aprecieri cu privire la ceea ce s-a întâmplat, marţi, în Parlamentul României, când Regele Mihai I a ţinut un discurs la împlinirea a 90 de ani, iar liderii PDL au absentat de la acel moment.
„În PDL, odată cu plecarea grupului din PNL, şi-au făcut loc persoane care cred cu adevărat în dreapta, se situează în zona dreptei româneşti. Sunt oameni care cred în istoria României, care au aprecieri vizavi de Casa Regală şi de ieri încolo PDL i-a pierdut pe aceşti oameni. Nu au unde merge”, a spus el.
În calitate de membru al Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Ioan Ţintean a declarat că în cee ce priveşte bugetul pe 2012, s-a luat decizia la nivelul USL să nu fie niciun fel de amendamente personale cu actuala putere.
„Adică dacă faci parte din comisia de buget şi îţi propune 3-4 miliarde pentru o comună de-a ta, să renunţăm în totalitate. Ori se acceptă amendamentele USL-ului de fond, ori, dacă nu, ne opunem”, a declarat el.
Cristiana Sabău
Aprecierea alegatorilor trebuie stimulata, nu a celor de la centru. In viziunea domnului deputat comuna ii apartine, nu invers, dansul este ales in slujba comunitatii. Poate ne lamureste domnul Tinteanu ce o fi insemnand „amendamente personale”, „amendamentele USL-ului”, or fi si amendamente in folosul cetateanului?