Titus Banc, cunoscut om de afaceri din Bistrița, proprietarul Erin’s pub, a început, anul acesta, o nouă activitate în turism, dar nu în România, ci în Spania unde și-a cumpărat o proprietate pe Costa del Sol, o destinație care surprinde prin farmecul ei, stațiunile fiind căutate în special pentru plajele minunate cu nisip fin și ape limpezi, dar și pentru rafinamentul aparte. În zonă este o climă blândă, iar sezonul turistic durează tot anul.
Cum ți-a venit ideea să investești în turism, dar nu aici, ci în Spania?
Cui nu îi plac vacanțele? Vacanțele sunt partea din an care ne place cel mai mult tuturor. Îmi place să călătoresc, iar de o vreme am încercat să mă retrag în hobby-uri: vacanțe, motociclism, și inevitabil m-am îndrăgostit de anumite zone pe care le-am vizitat. M-am îndrăgostit de Costa del Sol din Spania unde, sincer să fiu, m-am simțit ca acasă. Timp de patru ani și jumătate am făcut tatonări, am încercat să stau mai mult pe acolo ca să simt locul fiindcă nu poți investi într-o zonă pe care nu o simți. Mi-am dat seama că, de fiecare dată, revin în același loc: Torre del Mar, la 30 de km de Malaga. Și așa am găsit soluția prin care am reușit soluția să achizionez un apartament pe care l-am transformat într-unul de vacanță. Și l-am amenajat după bunul plac al inimii mele. Adică am adunat în el toate acele nemulțumiri pe care eu le avem vizitând alte locuri. De exemplu, eu tot timpul uitam să-mi păun șlapii în bagaj și mă trezeam umblând desculț prin unitatea de cazare. Începând de la aceste mici detalii, am pus la punct la un punct un apartament de vacanță în care să ai prosop de plajă – să nu fie nevoie să iei cearșaful de pe pat ca să mergi la plajă – să ai șezlong ca să nu fie nevoie să închiriezi, să ai șlapi, un suport frumos de haine să nu trebuiască să îți arunci hainele pe un scaun, să ai tot ce îți trebuie, inclusiv apa minerală, berea în frigider ca să le ai după ce aterizezi în urma celor trei ore de zbor din România în Malaga.
Un fel de cameră de hotel cu dotări suplimentare.
E, de fapt, un apartament cu trei camere suficient de mare pentru două familii plus copii în care am încercat să adun lucruri cât mai dragi mie, inclusiv tablouri pe pereți, jocuri pe care le poți folosi dacă stai în interior, în apartament. E la 70 de metri de plajă într-o zonă minunată. Vă spun sincer că ceae ce mi-a plăcut mie acolo au fost românii pe care i-am găsit în Torre del Mar, o localitate turistică. Având la mine tot timpul ciocolata cu rom românească și ciocolata Făgăraș am cucerit inimile românilor de acolo care lucrează în baruri și restaurantele din stațiune. Este o plăcere să mănânci fructe de mare gătite de o româncă, mai ales dacă vine personal la tine la masă să întrebe dacă îți plac și dacă să îți mai aducă. Le ascult cu drag poveștile lor de viață și mă bucur să aflu că toți își iubesc țara și vorbesc frumos despre ea. Le place acolo – bineînțeles că e o viață bună, ai de toate, așa cum trebuie de altfel să fie viața fiindcă nu ne-am născut să fim supărați și nemulțumiți – toți vobesc cu drag de România. La toți le e dor de casă, se gândesc la România, nu le e rușine că sunt români. Vorbim românește.
Înțeleg că acest apartament îl folosești tu, dar îl și închiriezi.
Da. Îl închiriez pe perioade de 4 zile, o săptămână, cât dorește fiecare. Am avut oaspeți imediat după ce l-am renovat cu mâinile mele. A doua zi după ce am terminat renovarea am și avut primii clienți. În general îl dau prietenilor sau cunoscuților. Are o pagină pe Facebook TiMax Holiday Home in Spain. TiMax vine de la Titus și Maximilian, prietenul cu care am făcut această investiție.
Nu ești singurul bistrițean de pe Costa del Sol din câte știu.
Nu, nu sunt singurul. Leonard Muha este acolo de opt ani. E unul dintre ghizii mai degrabă oficiali mai nou fiindcă are un website unde își spune poveștile. Mă întâlnesc des cu Leo, vorbim mult despre casă, facem comparații. Leo scrie mai degrabă despre Andalucia, zona în care este Torre del Mar. Spune povești despre loc, despre punctele cele mai importante și mai frumoase de văzut. Andalucia e o zonă extraordinară și nu îți ajung șapte zile să vezi tot ce e de văzut acolo.
Ce poți să faci dacă mergi la TiMax?
Eu am avut grijă să le spun tuturor oaspeților mei ce pot să facă în fiecare zi. Au la dispoziție câte un fișier cu informații despre locuri în care pot mânca, ce pot vizita, unde pot parca. Le-am dat tuturor un program pe pași cu hărți Google Maps ca să meargă și să viziteze fără să aibă cel mai mic stres. Le-am dat mură în mură gură tot. Au un program pe care îl pot deschide pe telefon, își pun telefonul pe bordul mașinii – inclusiv din momentul în care ai coborât de avion îți spun unde să mergi, la ce român care îți închiriază mașina, îți face asigurare – deci pun la dispoziție tot ce trebuie făcut pentru o vacanță fără stres. Dacă ar fi să pun un motto la TiMax Holiday: este no stres! Du-te în vacanță, lasă stresul acasă.
Cei care vor să îți fie oaspeți așadar trebuie să îți fie prieteni sau cunoscuți.
Da. E mai mult decât un hotel. În apartamentul nostru sunt o grămadă de lucruri personale, iar pentru ca acest lucru să nu se distrugă, mergem pe recomandări. Foarte greu voi lua pe cineva pe care nu l-am cunoscut niciodată sau nu mi l-a recomandat nimeni, dar, prin prisma activității mele anterioare de cârciumar la Erin’s pub am cunoscut foarte multe persoane. Nu e greu oricum să-ți dai seama cui ce om ai de-a face dacă discuți cu el puțin pe Facebook și să-ți dai seama că pur și simplu vrea să meargă să se odihnească.
”Din punct de vedere turistic, Costa del Sol este cu siguranță o destinație completă. Plajele sunt excelent amenajate, hotelurile au clasificări diferite, shoppingul este o activitate de rutină, terenurile de golf sunt splendide, sporturile de apă – „la ele acasă”, peisajele incredibile, muzeele și cetățile impresionante, plimbările plăcute și viața de noapte nu suportă termen de comparație și lista poate continua cu echitația, ciclismul și multiplele posibilități de petrecere a timpului liber”, spun agențiile de turism.
Pot sal invidiez doar daca a pus camere de supraveghere în baie și are slapi pe măsură mea,48…in rest kkmak
Iar își asuma chestii care nu i se cuvin in totalitate??
Pe cine a mai prostit? Sau..pe cine urmează sa prosteasca săi lase fără proprietati? :)))