Social

Tone de gunoi adunate din Colibița de Clubul Rotary Bistrița și parteneri din companii

Rombat

Membrii Clubului Rotary Bistrița, împreună cu familiile lor, dar și parteneri din patru companii și un ocol silvic, au adunat tone întregi de gunoaie din jurul lacului de acumulare și de pe raza stațiunii Colibița, acțiune de ecologizare la care au participat zeci de voluntari.

Sâmbătă, alături de partenerii Comelf SA, TeraSteel SA, Clinica Sanovil, Fundația Vilas cu sprijinul Ocolulului Silvic Bistrița Bârgăului și Supercom, membrii Clubului Rotary Bistrița și familiile lor au participat la o acțiune de ecologizare în Colibița. Au fost igienizate mai multe zone din jurul lacului, coada lacului și un drum forestier. Zeci de voluntari au adunat câteva tone de deșeuri printre care paddle board-uri, cauciucuri, componente de mașini dar și foarte multe haine, încălțăminte și ambalaje.

”Colibița, recunoscută pentru frumusețea sa naturală și potențialul imens de dezvoltare turistică, a devenit pentru o zi locul în care responsabilitatea civică și grija față de natură s-au întâlnit. Am dorit ca această acțiune să fie mai mult decât o simplă curățenie. A fost un mesaj de implicare, o demonstrație că fiecare dintre noi poate contribui la păstrarea frumuseții locurilor pe care le iubim. Colibița este o comoară a județului nostru și merită respectul și atenția noastră”, a spus Cristian Naghiu, președintele Clubului Rotary Bistrița.

Proiectul s-a desfășurat sub semnul Testului celor 4 Căi Rotariene – adevăr, corectitudine, prietenie și beneficiu pentru toți – principii care ghidează fiecare inițiativă a Rotary.

Despre Rotary Club Bistrița

Rotary Club Bistrița face parte din rețeaua internațională Rotary International, o comunitate de lideri dedicați binelui public și dezvoltării durabile. Prin proiecte educaționale, sociale și de mediu, clubul sprijină comunitatea locală și promovează valori universale precum prietenia, responsabilitatea și solidaritatea.

3 comentarii

  • Si gunoaiele care fac gunoaie nu sunt depistati ?
    Iata de ce Cons. Judetean impreuna cu Primaria Bistrita Bargaului trebuie sa amplaseze pe inelul lacului camere de supraveghere pentru a fi depistati mai repede mocicosii .

    19
    3
  • Stima si consideratie pentru toti cei care au participat la aceasta actiune. Din pacate nu vom scapa niciodata de toparlanii care arunca gunoaie peste tot.

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Vlad Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.