Actualitate

Trafic de coșmar înaintea sărbătorilor. Turc: Nu e doar o problemă a Bistriței

În aceste zile premergătoare Crăciunului, traficul din oraș este unul de coșmar, șoferii fiind nevoiți să aștepte mult ca să poată ieși de pe străzile secundare, cum este Drumul Dumitrei Vechi, și să intre pe centură, a atras atenția consilierulș municipal UDMR mathe Atilla.

”La orele de vârf, cetățenii se plâng că nu pot ieși de pe străzile secundare pe drumul principal, mai exact Drumul Dumitrei Vechi și centură. Zeci de minute le ia”, a spus Mathe în ședința Consiliului Local de marți în care și consilierul PSD Ionel Burduhos a cerut ca Poliția să iasă în stradă și să dirijeze traficul.

Primarul Ioan Turc i-a răspuns că municipalitatea a stabilit deja un grafic pentru Poliția Localăp, iar el personal a luat legătura cu șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, comisarul șef Mihai Lupșa, căruia i-a cerut ca și Poliția Rutieră să dea o mână dea jutor.

”Se circulă greu în oraș, constatăm cu toții în fiecare zi. Să nu creadă cumva cineva că este o problemă a municipiului Bistrița. În această perioadă sunt veniți în oraș un număr mare de bistrițeni din străinătate. Dinspre Valea Bârgăului vin foarte multe mașini înspre Bistrița. Calea Moldovei, colț cu Lucian Blaga, zona de retail de pe Calea Moldovei sunt supraaglomerate. Este și motivul pentru care am solicitat Poliției Locale prezența în teren. Am stabilit și un grafic orar pentru acest lucru. Polițiștii locali sunt în teren. Am avut o discuție și cu domnul inspector șef Lupșa pe care l-am rugat să ne acorde suport prin Serviciul de Poliție Rutieră, l-am rugat să ajute la fluidizarea circulației la calea ferată de la Livezile. Noi am rezolvat problema pe Lucian Blaga prin montarea unui sistem acustic și luminos și montarea de dale elastice. Sistemul este funcțional, contrar celor afirmate de un ziar. Lumina albă când e soare puternic este mai greu vizibilă, dar conducătorii auto au obligația de a opri la culoarea roșie. Nu există niciun motiv pentru care mașinile să oprească în lipsa semnalului de culoare roșie”, a spus Ioan Turc.

Edilul a spus că, de curând a fost la Cluj și la Sibiu și peste tot se circulă bară la bară: ”Facem ceea ce putem. Nu există soluții-miracol pentru fluidizarea traficului, dar polițiștii locali sunt în stradă. Avem de acoperit și partea de retail, în continuarea cerșetorii încearcă, iar unii mai și reușesc, să-și facă meseria în zonele aglomerate folosindu-se de perioada dinainte de sărbători. În condițiile în care zona de est a orașului este mega aglomerată și în condițiile în care am făcut o investiție de peste un milion de lei pentru fluidizarea circulației la calea ferată de pe strada Lucian Blaga, am solicitat ca pe Calea Moldovei cu precădere echipajele Poliției Locale pe componenta de circulație să intervină, dar nu doar acolo. Încercăm, pe componenta de circulație să îmbunătățim lucrurile cât mai mult”.

Zilnic, mai ales după-amiaza, în zona celor două parcuri de retail se creează cozi și se înaintează greu.

17 comentarii

  • Faceti mai multe intrari/ iesiri din zona mall-ului cu Altex si Selgros. O singura intrare si iesire duce la blocaje. Facilitati iesirea directa spre actuala centura prin stradutele din imediata apropiere a centrului comercial si o sa mai reduceti din aglomeratie grantat!

    • Faceți odată noua centură prin afara intavilanului Bistriței pe câmp la Budac și nu o să mai aveți aglomerație în oraș.

    • Nu sunt în stare să facă o nouă centură prin afara orașului care să scoată aglomerația și poluarea din oraș. De 30 de ani se câcâie și nu le iese nimic. Am o mică speranță că actuali administratori sunt mai destupați la cap și ca prima prioritate a orașului să fie construirea noi centuri a Bistriței pe lângă Jelna și Monariu altfel traficul va fi din ce în ce mai aglomerat în Bistrița.

    • Ăștia nu sunt în stare să facă noua centură după dealuri prin afara orașului ba din contră să vedeți voi cât de greu se va circula când se vor termina Linia Verde și îngustarea străzilor Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului.
      Cel puțin acest ultim proiect trebuie anulat acum cât se mai poate.

    • Trebuie realizate trecerile de cale ferată dintre străzile Grigore Pletosu și Gheorghe Bozga și terminată trecerea de cale ferată de pe Valea Rusului și atunci se va circula mai bine pe Calea Moldovei.

    • Se pot face si cate doua benzi pe sens, acum sunt multe trotuare de 2, 5 metri.In Cluj sunt multe trotuare la 1 metru…

  • Impostorul roman chiar daca nu mai e cu curu in caruta la basina calului a venit la oras cu gipanul sa mearga la sooping dupa scobitori.
    Trebuie sa va invatati ca nici mama dracului nu mai poate rezolva situatia cu circulatia.
    Asa e zilnic si mai ales pe la sarbatori.
    Este un subiect fara rezolvare si doar atunci cand UE va hotari sa scoata definitiv din circulatie masinile non-electrice poluante , atunci se vor indrepta lucrurile.
    In rest va pierdeti vremea cu speta respectiva.
    In ce ma priveste sunt avantajat ca m-am nasut in buricul orasului si merg pe jos la cumparaturi.
    Le am pe toate sub nas, si institutii si magazine. PUNCT !

  • Hohoho, ce impozite as pune la toate rablele, locurile de parcare din centru le as mari la 10 euro pe ora, sa vedeti ce frumos ar circula si pe jos toti meltenii de burg!!!

  • Soluția corectă este propunerea primarului Turc de construire a axei pe lângă calea ferată : …..-Arțarilor-Colibiței- stradă nouă-Miron Cristea-…..
    Acest tronson ale axei pe lângă calea ferată duce la fluidizarea traficului auto atât pe calea Moldovei cât și pe Andrei Mureșanu și Decebal. Pe acest tronson trebuie construită doar strada dintre străzile Colibiței și Miron Cristea

  • Adevărul este că nu mai mergem nici 100 de metrii pe jos, dacă s-ar putea, unii ar parca direct in mol. Când vin Sărbătorile sunt că babuinii se calcă în picioare.

  • Care Mall ?! Bistrița nu are nici-un Mall ce avem noi sunt doar niște Retail Parck-uri.
    Pentru a deveni și noi oraș și nu un sat cum este acum Bistrița trebuie să aibă un Mall adevărat pe strada Simion Mândrescu acolo unde a fost Roseyanis.

  • Pentru siguranța și fluidizarea traficului sunt necesare semnalele luminoase și acustice la trecerea de cale ferată de pe Slavici.

    • Nici chiar așa. Versurile poetului de mai sus cu nume inspirat după animăluțele instalate în parc de fostul edil îmi amintesc de poeziile scrise cu degetul, pe pereții WC-urilor din gara Bistrița, Năsăud sau Salva, din lipsă de ștergătoare, în copilărie, când zgribuleam așteptând trenul de clasa a III-a (curse muncitorești).

  • Asma, cancer pulmonar și boli cardiovasculare de la putoarea eșapamentelor și epavelor aduse din Germania . în groapa asta Bistrița , plumb Rombat, zinc RAL, polituburi și cabluri canceroase , ie de plecat de aici .

    • Îndemnul dumneavoastră cu „Pace vouă” m-a dus cu gândul la cartea scriitorului și fost om de TV Ștefan Dimitriu (n. 1938), „Pace ție, cititorule!” (2014), care merită să fie citită sau recitită acuma de sărbători. Legat de poluare și plecare totul este o relativitate, depinde de profesie… Nici în occident saturația oxigenului nu este mai mare. Până atunci, Crăciun fericit! pe meleagurile noastre de baladă și legendă, cu o țuiculiță de prună, lângă un cârnaț ștrașnic afumat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.