Primarul comunei Zagra, Dumitru Buşcoiu, a declarat, luni, că accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.30 când cei doi băieţi ar fi trebuit, în mod normal, să fie la cursuri.
„Nu s-au dus la şcoală. Au chiulit. Au urcat pe o bicicletă şi s-au dus pe un drum forestier spre Bichigiu, la mănăstire, unde astăzi (luni –n.r.) e zi de hram, sunt sărbătoriţi Sfinţii Martiri Năsăudeni. Cel de clasa a V-a Gabriel Burzo conducea bicicleta, iar pe ruda ei îl avea pe Vlăduţ Stoica, elev în clasa a VI-a. La un moment dat li s-a rupt lanţul de la bicicletă şi s-au dus cu tot cu ea într-o râpă. Cel de pe rudă are coastele rupte şi a suferit alte traumatisme, iar cel de pe bicicletă a aterizat cu capul pe o piatră mare. I s-a rupt gâtul, e mort”, a declarat primarul.
Potrivit sursei citate, groapa în care au căzut cei doi copii nu are mai mult de 2,5 metri, dar este plină cu bolovani.
Un echipaj al Ambulanţei chemat la faţa locului nu a putut face nimic să salveze viaţa copilului care s-a lovit cu capul de piatră. Pe celălalt l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
La faţa locului s-a deplasat luni şi inspectorul general adjunct Mihai Mureşan de la Inspectoratul şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a început o anchetă la şcoala din Suplai.
„Este clar că cei doi elevi au plecat de la şcoală fără ca cineva să ştie unde merg. Nu i-a învoit nimeni din câte spun cei de aici. Cert este că trebuie să vedem exact ce s-a întâmplat, cum de a fost posibil ca doi copii să păţească ceea ce au păţit aceştia în timpul orelor de curs. Vom face o anchetă şi vom afla răspunsul aşa încât să ştim pe cine să sancţionăm”, a declarat Mihai Mureşan.
Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte în 12 noiembrie pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu. Ei fac parte din grupa martirilor mărturisitori pentru credinţa strămoşească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică.
Canonizarea Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna octombrie a anului 2007. Proclamarea solemnă a canonizării lor a avut loc în 11 mai 2008. Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica Mănăstirii Salva a primit cel de-al doilea hram, întrucât este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Prima care a luat hramul Sfinţilor Martiri a fost Mănăstirea Bichigiu.
De ce trebuie să fie sancționat cineva?
In mintea unora, mentalitatile unei epoci pe care o credeam apusa de douazeci si ceva de ani, inca mai exista. Cum sa tragi un dascal sau un parinte la raspundere, pentru speta de fata? S-au deplasat copii la manastire coordonati de dascali sau parinti? Ai putea oare sa legi (in adevaratul sens al cuvantului) de banca elevii? Pur si simplu, unii dintre ei, la pauza, pot pur si simplu sa plece, cu sau fara un anume pretext. (Porbabil, avand in vedere ora accidentului, acestia au plecat in pauza de la ora 10).Asa ca, dragilor anchetatori, de la diverse esaloane, nu incercati sa aplicati principii socialiste, intr-o scoala (in iluziile voastre) europeana.
Pana una alta, Dumnezeu sa-l ierte pe cel decedat, si sa-i deie sanatate si minte celuilalt.