„Trăiască Regele!” au spus, în loc de salut, Vasile Moraru, Cornel Jurju, Radu Copăcean şi Sorin Ionaş, membri ai Clubului monarhiştilor clujeni, invitaţi, vineri seara, la Bistriţa, să se întânească şi cu simpatizanţii bistriţeni ai Casei Regale.
Cei patru au adus chiar şi vechiul steag al României pe care l-au atârnat alături de drapelul cu stema veche pe care l-a adus medicul stomatolog Marius Pop, amfitrionul întâlnirii care a avut loc la Plan B şi la care au participat fostul primar Pavel Popescu, dr. Tiberiu Podani, prof. Claudiu Şular, Gabriel Cociş, Virgil Raţiu, mediatorul Răzvan Cîtu şi mulţi alţii.
În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre nevoia României de a se întoarce la monarhia constituţională ca formă de guvernare, menţionându-se totodată că organizaţia care militează pentru acest lucru nu are scop politic, ci unul civic.
„Potrivit ultimelor cercetări sociologice, 20% din populaţia României este în favoarea monarhiei constituţionale şi nu vorbim de oameni în vârstă, ci de persoane între 18 şi 40 de ani. Dacă vom aduce în atenţia publicului tot mai mult acest subiect şi vom reuşi să oferim şi un păstor acestei turme, ora regalităţii se poate dovedi a fi mai aproape decât îndrăznim să sperăm”, a spus Vasile Moraru.
El a declarat că scopul Clubului monarhiştilor este acela de a înfiinţa în fiecare oraş reşedinţă de judeţ o structură care să militeze pentru monarhia constituţională, cea mai bună formă de guvernare pe care a avut-o România vreodată. În prezent, există un web site care poate fi accesat la adresa www.clubulmonarhistilor.ro, dar şi pagini de Facebook pe care pot schimba opinii şi idei cei care împărtăşesc aceleaşi concepţii.
Cert este că şi Bistriţa are monarhiştii ei, oameni care îşi doresc schimbarea sistemului actual care s-a dovedit a fi unul ineficient, iar dacă vor strânge rândurile în jurul unei organizaţii, e foarte posibil să auzim tot mai des despre ei.
Cristiana Sabău
Pai din partea mea sa traiascalinistit pina la adinci batrineti !! de ce sa nu traiasca . Atita doar sa nu mi se urce in cap. in rest ………….
COPACENE ,ESTI UN MARE TARAN!!!!!!IMI VINE SA RAD DE TINE CAND TE VAD!!!!DISPARI IN ASCHILEUL MIC!!!NU AI DE A FACE CU MONARHIA!!