Prin Bistrița ”putem foarte bine să mergem pe anumite distanțe pe jos, cu bicicleta, și vom putea folosi transportul public pe care eu mi-l doresc nu de nivel european, mai mult decât european, să fie ceva de gen Singapore”, spune primarul Ioan Turc.
”Până în momentul de față, am amenajat la sol un număr de aproximativ 800 de noi locuri de parcare. Urmează să începem din această toamnă edificarea de parcări etajate în diferite locuri din oraș, parcări care vor compensa o bună parte din locurile de parcare care dispar în urma edificării proiectelor de mobilitate, în primul rând în urma edificării pistelor pentru cicliști.
Să privim și jumătatea plină a paharului: orașul va avea o rețea de piste pentru cicliști închegată, armonizată care ne va permite să ne deplasăm în condiții de siguranță dintr-un loc în altul.
Bistrița nu e un oraș extraordinar de mare. Putem foarte bine să mergem pe anumite distanțe pe jos, cu bicicleta și vom putea folosi transportul public pe care eu mi-l doresc nu de nivel european, mai mult decât european, să fie ceva de gen Singapore. Poate să și zâmbească cineva, dar, în condițiile în care avem deja o flotă de 10 autobuze electrice cumpărate care oferă căldură în sezonul rece, aer condiționat în sezonul cald, confort, scaune ergonomice, un transport neploluant, în condițiile în care discutăm despre o telegestiune a traficului, în care vom ști la minut când autobus în stație, ce legături am cu alte linii de autobus, de ce să nu folosești transportul public cu atât mai mult cu cât pe Linia Verde va fi gratuit?
Am câștigat un proiect pentru alte 20 de autobuse electrice pe care sper să le putem achiziționa anul viitor și care vor face legătura între Bistrița și Livezile. Eu sunt într-o analiză și cred că răspunsul va fi pro să facem legătura între Bistrița, Livezile și Șieu Măgheruș pentru că 30 de autobuse electrice, bine gândite ca și flux, cred că pot asigura acest lucru.
Îi încurajez pe oameni să se gândească la această schimbare de paradigmă: nu trebuie să ne urcăm în mașină pentru distanțe de câteva sute de metri. Fă gestul acesta de a pleca cu 10 minute mai repede de acasă și vino pe jos la serviciu! Știu că mi-am creat și adversități, dar nu au ce căuta în oraș mașini cu gabarit mare, cu motor de 3000 de cmc, 4×4 care ocupă 2-3 locuri de parcare pe lat ori pe lung. La ce îți folosește în oraș o asemenea mașină? O asemenea mașină este pentru off-road, pentru distanțe pentru că îți oferă siguranță, dar în oraș unde circuli cu 20, cu 30 la oră, să umbli cu tancul care consumă 20 la sută? Nu e în regulă.
Am vrut să dau un exemplu instituțional. Am achiziționat în zero 25 de autoturisme electrice, full electric, Dacia Spring. Aceste mașini, care altfel ar fi costat 2,7 milioane de lei, le-am achiziționat printr-un program al Administrației Fondului pentru Mediu complet gratuit. Ne-am creat o zestre de mașini ecologice, micuțe, cu care te strecori ușor, care nu deranjează pe nimeni, care nu poluează deloc, fără să cheltuim niciun leu. Retragem mașinile termice și absolut toate mașinile Primăriei vor fi inscripționate cu logo-ul Primăriei pentru ca oamenii să le vadă fie în trafic, fie parcate. Nu are ce să caute mașina instituției nici în fața blocului unui funcționar în timpul serviciului, nici la prieten, nici la restaurant. Mașina de serviciu trebuie folosită conform unor reguli foarte clare, iar oamenii au dreptul de a vedea în trafic mașinile Primăriei și pot face o poză, să o trimită pe iReport”, a spus primarul ioan Turc într-o emisiune la Bistrița FM.
Cati biciclisti ati vazut dumneavoastra in oras domn primar? Cati biciclisti o sa foloseasca pistele de 6 cm latile? Ca daca face unu pana se face coada pe pista. Ce expertiza s-a facut in privinta locurilor de parcare de a dat cu plus pistele de biciclete in locul parcarilor Gara- Han? Domn primar, asa cum ati reusit sa faceti modificari la proiect in alte situatii, clar trebuia sa pastrati locurile de parcare si sa le faceti de RESEDINTA ! Pentru ca sunt cartiere de locatari foarte populate ! Eu cu siguranta nu ma dau jos din bloc sa imi pun bicicleta pe pista pana la parcarea de pe crinilor daca eu stau in spate la lama ! Ati avut ocazia sa fiti omul cerebral in acest proiect mizer mostenit din cealalta administratie, dar ati demonstrat ca nu va deosebiti cu nimic dpdv al gandirii. Suntem rezolvati toti,avem piste pe care nu circula nimeni, si benzi dedicate de bus pentru cei 10 oameni care circula cu busul in Bistrita. O sa luam busul pana la locul unde ne putem parca masinile. Rusine si atat.
Suvul e un fel de bucicleta…GEN Singapore!!!
Foarte bine eu as interzice total circulația auto în centrul orașului, Șincai și Dornei făcute pietonale! Și doar mașinile de la euro 5 sa mai poată circula în oraș!
Mister Andrei, se pare ca tu te ai născut direct cu haine de firma le tine și cu fundul în mașină. Dacă era asa probabil ne naștem cu roti în loc de picioare. Omul a fost făcut sa meargă pe jos, din cauza asta sunt și așa multe accidente pentru ca nu se poate concentra la maxim când conduce un automobil…… ba se uita pe telefon, ba după o pasarica, ba mănâncă, se mai urca băut și drogat mai nou. etc…. Deci chiar as pune limite în oraș la 30km/h și atunci ar renunță singuri la mașină. Plus parcările din centrul orașului sa fie supramegaextra taxate, cam prețuri de Elveția.
Este strict necesară o parcare mare în Piața Mică în care să se intre prin strada Albert Berger şi să se iasă prin strada Vasile Neacşu.
la ce strazi bombardate sau neasfaltate avem, sa mai taca din gura ca ne-am luat suv-uri
Eu sunt curios pe frig si ploaie cati o sa mearga pe jos sau cu bicicleta la serviciu? O sa se faca coloane de masini care circula in sir indian pe o singura banda. De poluare nu mai are rost sa vorbim. In loc sa scoata fum o masina 5 minute pana la destinatie scoate ,30 de minute pentru ca sta in trafic. Compenseaza autobuzele electrice fumul emia de autoturismele din coloana? Copiem ce fac strainii fara sa gandim ca la noi nu se pot implementa aceste proiecte. Mai bine se renunta la proiectul asta si se facea cel cu centru intermodal, cred ca era mai util.
Doamne ferește! „Mai mult decât european, ceva gen Singapore”. Asta e din filmul cu „dincolo era mai ieftin”. Cu interpretul în cămașă tradițională cu mânecile legate la spate.
Dacă voiați să dați un exemplu ați fi achiziționat 25 de biciclete nu 25 de mașini.
Dar, să lăsăm cele 25 luați 1 călare și încercați să parcurgeți ce traseu vreți între râu și calea ferată să dați exemplu. Să vadă și bistrițenii aștia nesingaporezi cum faceți trecerea de la o portiune la alta, cum vă suiti pe treptele magazinelor, cum treceți printre cetațenii care așteaptă autobuzul în stație, cum faceți succesiunile de curbe de 90 de grade fara sa va dați jos de pe biță, cum faceți să supraviețuiți de Slavici șamd. Și, după aia încercați din nou, lansându-l de administratorul public și pe directorul tehnic unul împotriva celuilalt pe aceeași direcție de mers în sensuri diferite. Să vedem care se oprește și care trece. La cum stau lucrurile, aveți de acum o singură șansă. Să tăceți să nu mai știe nimeni de voi, să uite lumea că ați existat vreodată.
Ce ar fi sa se implementeze regulile din Singapore pentru functionarii publici.La fel codul penal .Apoi putem avea si transport in comun ca in Singapore.
Corect..cu rectificari….
Gen reguli
Gen penali
Gen functionari publici
Gen bugetari
Gen…primar!!!
Cuvinte gen primar!!!
Nu știu ce sa mai cred, cred ca de vina sunt bistrițenii ca nu au ajuns la nivelul de gândire futurist al primarului, domnule primar haideți sa luam la pas orașul sa rezolvam toate problemele, sunt gropi, lucrări, șantiere peste tot în oraș, doar promisiuni, acum se pare ca am trecut de Cluj, Oradea, mergem în Singapore,
Pistele de biciclete trebuie făcute peste linie ele nu au ce căuta pe străzile înguste şi înghesuite din centru oraşului unde încurcă pe toată lumea.
Pentru a face conexiunea cu noile cartiere frumoase ale Bistriței şi localitățile componente pista de biciclete de pe strada Drumul Cetății trebuie prelungită neapărat pe străzile Simion Mândrescu şi Calea Clujului.
Până şi cei de la Turul României au ales strada frumoasăCalea Clujului pentru această competiție
https://www.youtube.com/watch?v=q9ADQBdkCxU&list=PLjA9lNX_fbYnVsQkfqxZj7zc3QK5Z1-MT&index=6&pp=iAQB
De undeva TREBUIE să se înceapă DRUMUL spre normalitate: și este foarte bine că se începe de la PRIMĂRIE!
Normal este ca orașul să aibă un cer mai curat (și văd că se lucrează pentru cabluri subterane)!
Normal este să fie mai puțină poluare (și s-au adus autobuze electrice)!
Normal să existe piste pentru bicicliști (ca în toate țările dezvoltate ale Europei)!
Va fi foarte NORMAL : extinderea zonei pietonale, parcări sub și supraterane, interzicerea unor “bolizi” pe străzile orașului doar fiincă așa vor propritarii lor!
Normal este ca PRIMĂRIA să fie ajutată de cetățenii orașului (deci comentariile trebuie să cuprindă și păreri pozitive nu numai critici și descurajări la greu)!
Transportul cu autobuzul nu este deloc gratuit este plătit mascat din banii din noştri ai Bistrițenilor , Uniunea Europeană nu ne dă nouă banii să ne plimbăm noi gratuit cu autobuzul.
Este ilegal ce vor ăştia fiindcă dacă ai voie să vinzi maşini 4×4 ai voi şi să circuli pe drumurile publice mai bine spus pe toate drumurile publice.
Buey cociocarilor…vă face Neluțu singaporezi.
Parcarea supraterană supraetajată Eminescu este singura capabilă să rezolve lipsa GRAVĂ a locurilor de parcare din zona Centrală din Centru.
Primarul are dreptate singura şansă ca Centru Vechi să iasă din faliment este mutarea Autogării în Piața Centrală şi mersul cu autobuzul aşa cum a fost înainte.
Un autovehicul electric poluează mult mai mult decât un autovehicul normal.
Energia electrică este produsă tot din arderi de produşi fosili sau chiar din centrale aromice la care se până ajunge la roțile autovehiculelor electrice se adaugă pierde substațiale, la producere, transport, stocare şi pruducerea de energie motoare.
Dar impozit pe SUV-urile alea ii place la d-nul primar să încaseze?
Acest Ttralalache Primar o ia ușor pe câmpii. A facut acele sensuri de tot circul, a blocat străzi iar în același timp a restricționat circulația pe altele. Trotuare sparte de un an nefinalizate nici acum. Poate acest primar sa prezinte platitorilor de taxe costul total al axei prostiei? Cu acte nu din vorbe!?
mai umblati si pe jos
ca e mai sanatos
ca pe vremea lui HRISTOS
ca sunteti libidinosi
slaninosi si puturosi.