Polițiștii Biroului de Ordine Publică au prins în flagrant trei bărbați care încercau să sustragă bunuri dintr-o locuință din Bistrița.
”Un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița a surprins în flagrant delict trei persoane care încercau să sustragă bunuri dintr-o locuință, situată pe raza municipiului Bistrița. Polițiștii, care se aflau în patrulare în zona respectivă, au observat trei bărbați care au intrat în scara unui bloc și care aveau un comportament suspect. I-au urmărit pe cei trei, iar la scurt timp i-au surprins în flagrant delict, după ce au forțat ușa unui apartament, din care încercau să sustragă bunuri. Ulterior, polițiștii au stabilit faptul că cei trei au vârste cuprinse între 26 de ani și 38 de ani și sunt din Târnăveni, județul Mureș”, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma extinderii cercetărilor a reieșit faptul că, la data de 18 februarie, aceștia împreună cu un bărbat de 51 de ani tot din Târnăveni ar fi sustras bani și bijuterii, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, din două apartamente situate pe raza municipiului Bistrița.
Cei trei bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Judecătoriei Bistrița, cu propunere de arestare preventivă.
Biroul de Investigații Criminale continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de furt calificat.
Ăsta și la mine o încercat sa intre în data de 25 februarie ca mi au stricat yala
nu a incercat