Actualitate

Trei elevi au fost eliminați din examen, doi pentru fițuici, iar unul pentru un telefon mobil

Trei elevi din Bistrița-Năsăud, doi băieți și o fată, au fost eliminați, luni, din examenul de Bacalaureat fiindcă doi aveau fițuici și unul un telefon mobil de pe care încercau să se inspire.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Anamaria Leuca, a declarat, luni, că cei trei au absolvit liceul la Grupul Școlar Forestier Bistrița, dar au susținut prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița unde au fost arondați.

„Este vorba de trei elevi, doi băieți și o fată care au fost dați afară din examen fiindcă au încercat să copieze. Doi aveau la ei fițuici, iar unul un telefon mobil”, a declarat sursa citată.

“Elevii eliminați pentru că au fost prins copiind nu vor mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 și nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012, conform metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat – 2011”, a declarat Leuca.

În Bistrița-Năsăud, 3.567 de elevi s-au înscris la examenul de bacalaureat. De la proba la limbă și literatura română, prima proba scrisă la examenul de bacalaureat, au lipsit 98 de elevi.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.