Linia ferată între staţiile Dealul Ştefăniţei şi Telciu din Bistriţa-Năsăud este blocată în continuare vineri dimineaţa după ce joi seara în jurul orei 21.00 a deraiat un tren de marfă cu 38 vagoane încărcate cu cherestea.
Potrivit CFR Infrastructură, trenul deraiat a fost repus pe şină în jurul orei 3.20 şi a fost retras în staţia Salva. CFR continuă lucrările de reparaţii la calea ferată şi în zona macazurilor, iar circulaţia feroviară va fi reluată curând.
Potrivit agentului şef Valeruţ Rauca de la Poliţia Transporturi Fervociare Salva, a fost afectată de joi seara până vineri dimineaţa circulaţia a două trenuri pe rutele Bucureşti – Sighetu Marmaţiei şi Sighetu Marmaţiei – Cluj, fiind tranbordaţi între cele două staţii circa 100 de călători care se aflau în cele două trenuri. După ora opt urmează sosească încă un tren pe ruta Cluj- Sighetu Marmaţiei.
Potrivit sursei citate, au fost distruse două macaze care trebuie înlocuite complet şi de o sută de metri de cale ferată. Angajaţii CFR Infrastructură spun însă că o vor face reparaţiile până la prânz pentru ca trenurile să-şi poată relua circulaţia.
Trenul de marfă încărcat cu lemne venea din Maramureş şi se îndrepta spre Dej.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat joi seara că un tren de marfă (nr. 4136) cu 38 vagoane (încărcate cu cherestea) a deraiat în județul Bistrița-Năsăud între staţiile Săcel şi Beclean, staţia Dealul Ştefăniţei şi că traficul feroviar este blocat între Vişeu de Jos şi Salva.
Foto: arhivă
Păi cu ce altceva încărcat, decât cu cherestea.
Este un truism să te întrebi cu ce-i încărcat un tren de marfă în Romania.
si aici au supraincarcat vagoanele cu lemne!!!
Deci mai nou se duce cu trenul.