Actualitate

Grevă de avertisment la CFR

Trenurile nu vor circula vineri dimineaţa, între orele 7.00 şi 9.00, din cauza unei greve de avertisment la CFR. Sindicaliștii cer creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din gări şi depouri pentru lucrătorii feroviari.

Greva este planificată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Federaţia Elcatel.

Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale Operatorilor Privați de Transport Feroviar de Călători.

”Scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum şi subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, afirmă sindicaliştii Blocului Național Sindical (BNS).

Potrivit acestora, ”una dintre principalele preocupări este lipsa cronică a investiţiilor în infrastructura feroviară, esenţiale pentru îmbunătăţirea vitezei şi siguranţei circulaţiei, precum şi lipsa investiţiilor în modernizarea materialului rulant, vagoane şi locomotive”.

”Situaţia din calea ferată a atins un nivel critic şi reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei. Toate aceste probleme afectează în mod direct atât lucrătorii feroviari, cât şi utilizatorii serviciilor feroviare”, mai arată sindicaliştii.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.