Studiul realizat de Liberty Center şi preluat de Mediafax arată că 55,78 la sută dintre românii chestionaţi au răspuns afirmativ la întrebarea „Crezi în Moş Crăciun?”, motivând răspunsul prin faptul că moşul le aminteşte de perioada copilăriei, dar şi pentru că este un motiv de bucurie şi un prilej de a îşi exprima sentimentele frumoase faţă de persoanele dragi.
Rezultatele studiului mai arată că persoanele de sex feminin cred în Moş Crăciun într-o mai mare măsură decât cele de sex masculin.
În paralel, au fost chestionaţi 1.477 de respondenţi cu vârste cuprinse între 10 şi 60 de ani, cu privire la cadourile pe care ar vrea să le primească de la Moş Crăciun anul acesta, cei mai mulţi răspunzând că îşi doresc gadget-uri de ultimă generaţie (28,23 la sută), cât şi vacanţe în străinătate (23,29 la sută).
De pe lista de cadouri pe care şi le doresc românii anul acesta nu lipsesc nici hainele şi accesoriile, 13,47 la sută dintre cei care au răspuns exprimându-şi dorinţa de a primi astfel de daruri.
„Surprinzător este faptul că bijuteriile sau parfumurile scumpe nu ocupă un loc fruntaş în clasamentul obiectelor dorite sub brad; doar 4,54 la sută dintre respondenţi şi-ar dori astfel de cadouri. Nici cărţile nu se bucură de o soartă foarte bună, obţinând un procent de 3.52 la sută”, se arată în studiu.
Alte cadouri menţionate de români includ aparaturi electrocasnice, obiecte de decoraţiuni interioare sau daruri de lux, precum maşini străine.
Adaugă comentariu