Curtea Constituţională a României a validat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, desfășurat în 24 noiembrie, al doilea tur de scrutin urmând să aibă loc duminică 8 decembrie, așa cum era stabilit. Pe buletinul de vot se vor afla Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR).
Judecătorii constituţionali au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei candidatului Cristian Terheș.
Totodată, Curtea a hotârât, în unanimitate, confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din primul tur de scutin.
Curtea a mai decis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin în data de 8 decembrie, între candidatul independent Călin Georgescu şi candidatul USR Elena Lasconi.
”Curtea a observat că voturile din dispora nu au fost contestate şi, ca atare, în condiţiile date a aprciat că nu se mai impune renumărarea acestora. Chiar dacă au fost constatate unele diferenţe între candidaţi, dar nu rezultă ca fiind provenite din fraude de natură să modifice resultatul, ele sunt considerate doar posibile erori materiale în numărarea voturilor exprimate, fără relevanţă în stabilirea rezultatelor”, a transmis CCR, care a menționat că nu s-au constatat fraude în derularea alegerilor prezidenţiale.
Au vazut (ccr-l) ca a luat psd-ul 23% și au validat turul 1…🫣
Îi tremura vocea când a anunțat validarea.
Oare de frică?🤫
Am anticipat faptul că nu vor avea curajul să anuleze alegerile. Au indus însă incertitudinea în corectitudinea votării (Lasconi l-ar fi furat pe Ciolacu). Asta era fenta.
Nici n-au mai așteptat renumărarea tuturor voturilor din diaspora.
Curtea a observat că Terheș nu contestase voturile din diaspora, de aceea a zis „pas”! Individul contestase doar trei secții!
De ce au cerut inițial renumărarea voturilor în totalitate? De ce n-au mai așteptat, dacă tot au făcut-o.
Dacă tot au cerut renumărarea, de ce nu s-a prezentat rezultatul? Să poată fi făcută comparația: înainte și după.
E și ăsta un secret?
Georgescu are adepți, nu votanți, am mai spus-o, deci este non-sens să încerci ca adepților săi să le aduci argumente. Ideea este să convingem oamenii raționali și de bună intenție să aleagă calea PRO UE, PRO NATO!
România este în plin război informațional, iar “în război Adevărul este prima victimă” – Eschil.
Manipularea este la cote fără precedent, miroase de la o poștă implicarea FSB și GRU (serviciile rusești de spionaj). Sunt lecții de manual bine cunoscute!
Exemplu:
– “Vine Kennedy, mâna dreaptă a lui Trump să-l susțină pe Georgescu” – Total fals! A fost dezmințit oficial, nu vine nimeni să-l susțină!
Aici s-a folosit forma de manipulare “apelarea la autoritate falsă, prin tehnica transferului”!
Unii oameni naivi cred că venind Georgescu ei vor fi privilegiați, alții cred că le vor rezolva toate problemele lor, alții vor răzbunare.
Georgescu îi plasează pe adepții săi în 3 roluri: persecutori, salvatori și victime (după predispoziția fiecăruia), iar o dată intrați în Triunghiul Dramatic adepții lui sunt practic fără scăpare. Sunt exploatați emoțional și învărtiți în triunghi în funcție de emoțiile lor. Lecție de manual!
1. Întreabă-te: Ce beneficii reale îți oferă Georgescu, dincolo de promisiuni?
2. Întreabă-te: De ce ideile promovate de Georgescu par să creeze mai multă dezbinare decât soluții?
3. Întreabă-te: Dacă ar fi fost altcineva în locul lui Georgescu, ai fi susținut aceleași idei sau doar persoana?
Ar fi și al 4-lea punct:
Cel recomandă? De regulă sunt două puncte majore de performanță: economică și/sau administrativă. De ex. frații Dedeman sau Daniel Dines sunt performeri pe partea economică, iar Bolojan a performat pe partea administrativă. Alte exemple de performanță: putem evidenția primarii din Peștera sau Ciugud!
„Poveștile” cu „reprezentant la ONU” sau alte funcții în care statul român a numit pe cineva nu aduc sau nu sunt neapărat dovezi de performanță (să ne uităm la Curtea constituțională ce panarame conține).
„Men sana in corpore sana „,tradus” minte sanatoasa in corp sanatos .” ar trbui sa fie un criteriu in numirea judecatorilor la curtea constitutionala si nu pe criterii politice .La modul gifiit de a prezenta hotarirea curtii constitutionale de unul din judecatori ,multumim Lui Dumnezeu ca n a durat pina de inviere !!!
Politrucii de la Curtea Constituțională sunt numiți de către partide și de către președinte. Acum s-au băgat în seamă cu renumărarea lui pește deși nu aveau competențe pentru a se pronunța în procesul electoral. Nu au îndrăznit până la urmă să anuleze primul tur de la prezidențiale, de frica protestelor de stradă. Curtea Constituțională este o instituție inutilă, care trebuie desființată. Se pot delega atribuțiile, Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde sunt judecători adevărați. Cei 9 membri ai CC sunt niște marionete obediente politicului, nu judecători. Judecători sunt doar în Instanțele de judecată.
Și cine garantează că ICCJ nu va fi obedientă politicului? PSDul? AURul? Georgescu?
De ex. Corina Corbu, actuala șefă a ICCJ, este acuzată de plagiat (eu nu cred, doar în justiție sunt doar oameni corecți – explicație pt votanții lui Georgescu: sunt ironic) iar cazul a fost mușamalizat ca și în cazul lui Ciucă și a multor alții.
Prin aceste mușamalizări, evident, că toți cei „ajutați” vor fi datori cuiva și astfel se întâmplă tot felul de „lucruri trăsnite”!
Soluția e una singură, doar că e de durată … votul uninominal!!! După fiecare legislatură (dacă nu ne tâmpim de tot ca nație) ar trebui să avem parlamentari din ce în ce mai curați care pot stabili reguli din ce în ce mai bune iar ca rezultat vom avea instituții din ce în ce mai performante. Varianta cealaltă o vedem de 35 ani și e evident că nu e una care să ducă la ceva mult mai bun!!!
Floriene, în locul tău m-aș ascunde! Tu ești campionul traseismului politic pe județ, și ce e mai urât că întotdeauna vorbești de rău partidele în care ai fost și te-au făcut „om” și în care te-ai căpătuit.
Si-au justificat si ei salariile enorme, pensiile speciale si toate avantajele de cetateni SPECIALI ai Romaniei.
In rest nimic de adaugat decat ccr = pcr .