Actualitate Politică

Tuţă spune că primarul, care ”pune taxă pe orice mişcă”, n-ar trebui să urmeze modelul Radu Mazăre

Grupul consilierilor locali PDL Bistriţa va propune ca şi autovehiculele de transport marfă cu capacitatea de maxim 3,5 tone să intre în categoria celor pentru care nu trebuie plătită taxă de liberă trecere, faţă de maxim 2,5 tone în prezent, deoarece este vorba de camioane care asigură aprovizionarea oraşului. Gheorghe Tuţă a vorbit şi despre Jean Pădureanu.

”Vom iniţia un proiect de hotărâre privind o problemă stringentă, posibilitatea de a da acces autovehiculelor cu masa de 3,5 tone pentru a putea să se desfăşura aprovizionarea multor firme din oraş. La ora actuală, regulamentul prevede că fără autorizaţie au acces numai maşinile de până la 2,5 tone. Această restricţionare e legată de o capacitate ca să nu conducă la poluare sau disfuncţionalităţi în mersul oraşului în timpul zilei. E anormal, pentru că e vorba de camioane care alimentează tot ce înseamnă reţea comercială în oraş. E vorba de a mări capacitatea maximă de la 2,5 tone la 3,5 tone pentru care nu e nevoie de autorizaţie în vederea aprovizionării”, a comentat consilierul local Gheorghe Tuţă, preşedinte PDL Bistriţa.

El a adăugat că exemplul Radu Mazăre nu este unul de urmat. ”De ce pentru camioanele de până la 2,5 tone să nu se plătească taxă iar pentru cele cu masă de până la 3,5 tone da? E o chestiune reclamată de mediul de afaceri, de oamenii care desfăşoară aceste activităţi comerciale, care contribuie la buget cu vârf şi îndesat. Primăria n-are nicio justificare logică să limiteze la 2,5 tone, când majoritatea sunt până la 3,5 tone. E anormal. Primarul probabil aşa va privi problema, că văduveşte bugetul. Pune taxă pe camioane, pune taxă pe locurile de parcare, pune taxă pe orice mişcă în municipiu şi n-ar fi atât de grav dacă am vedea cu adevărat pe ce se duc banii. De ce să fie aprovizionarea suprataxată? Nu înseamnă că pentru orice maşină care trece prin oraş trebuie să punem o taxă, cum a făcut Radu Mazăre la Mamaia. Nu ăsta e principiul de urmat. Nu e o chestiune care să afecteze bugetul, el se construieşte pe impozitele şi taxele principale, nu pe nişte taxe colaterale, speciale. ”De ce să nu mai luăm noi nişte bani de la cineva?”, gândesc ei. Avem impozite pe maşini, taxă auto, nu?”, a spus Tuţă.

Consiliul Local Bistriţa va modifica în şedinţa din aprilie regulamentul pentru folosirea şi eliberarea autorizaţiilor de liberă trecere a autovehiculelor destinate transportului de mărfuri, dar şi a limuzinelor, având în vedere că numărul de solicitări a crescut considerabil în ultimii ani. Vor fi introduse modalităţi diversificate de plată a taxei, inclusiv cu cardul şi online.

Întrebat dacă preşedintelui de onoare Jean Pădureanu ar trebui să i se retragă titlul de cetăţean de onoare al Bistriţei după condamnarea la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, Gheorghe Tuţă a răspuns: ”E o chestiune prea proaspătă, nu am luat în calcul aşa ceva acum. Denumirea stadionului a fost dată de ACF Gloria, n-a făcut obiectul unei hotărâri de CL. N-am spus nici că e bine, nici că e rău. Dacă judeci numai după o situaţie, cum a fost ultima, poţi să spui că eşti deranjat şi să nu mai poarte stadionul acel nume, dar nu a dat municipalitatea denumirea. Nu am o idee formată despre asta, vom discuta şi aceste aspecte. Nu s-au mai alocat bani pentru Gloria în ultima vreme. În privinţa cumpărării stadionului au fost intenţii, n-au fost susţinute. Lucrurile s-au oprit aici până se clarifică situaţia juridică a stadionului”.

1 comentariu

  • Firmele mari pleaca din Bistrita…deocamdata isi stabilesc bazele de productie in comunele invecinate si din cauza impozitelor mari impuse de PRIMAR si gasca lui de consilieri !
    Culmea ridicolului ar fi ca Primaria Bistrita sa devina FALIMENTARA datorita cheltuielilor facute AIUREA fara discernamant iar primarul si consilierii fideli ( PSD- UDMR-PPDD-PNL ) nu sunt trasi inca la raspundere …!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.