Social

Ultima şansă pentru tinerii care vor să se instaleze fermieri să primească bani de la stat

Cine vrea să primească între 40.000 şi 50.000 de euro de la stat ca să-şi facă o fermă acum are ultima şansă. La 1 august 2018, se deschide o nouă sesiune de depuneri de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, cel mai probabil ultima din sesiunea 2014-2020. Bani vor mai fi, însă aceştia vor fi acordaţi doar prin intermediul grupurilor de acţiune locală.

„Începând cu 1 august 2018 se deschide o nouă sesiune de depunere de proiecte prin care puteţi accesa atât 15.000 de euro pentru fermele mici, cât şi 40.000 sau 50.000 de euro în funcţie de dimensiunea fermei pentru instalarea tinerilor fermieri, precum şi valori mai mari de până la 1,5 milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Aceste fonduri vor fi alocate până la sfârşitul anului în sesiune de depunere continuă. Această sesiune s-ar putea să fie ultima din acest exerciţiu financiar 2014-2020. Vor mai fi probabil bani prin intermediul grupurilor de acţiune locală şi se vor putea accesa proiecte”, a spus secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la Zilele comunei Sânmihaiu de Câmpie.

Potrivit unui raport al OJFIR Bistriţa-Năsăud, Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri a fost accesată de 626 de persoane care au proiecte contractate, iar Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei și îmbunătățirea calității activelor fixe de 404 beneficiari. Până la această dată pentru cele două submăsuri au fost atraşi alţi 31,3 milioane euro.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.