Social

Un drum strategic pentru zona de sud a județului, în lucru (FOTO)

Este vorba despre un tronson de 10,3 km din Drumul Județean 162, între Teaca și Sânmihaiu de Câmpie (DN 15A – DJ 151), a cărui modernizare a început în acest an. Valoarea totală a investiției este de 18 milioane de lei. Aceasta vine după asfaltarea unui alt tronson de 8,3 km din DJ 162 între Teaca și Archiud, cu o investiție a Consiliului Județean în cuantum de 11,2 milioane de lei.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a declarat: ”Pentru prima dată după Revoluție, un președinte de Consiliu Județean s-a ținut de cuvânt și a atras investiții pentru zona de câmpie a județului. Nu doar oamenii din Sânmihai vor beneficia de această investiție, ci și cei din Teaca, Archiud, Stupini sau cei care vor să treacă dinspre zona Sărmășel spre Teaca și Reghin. Acest drum este o gură de oxigen pentru zona noastră.  Până acum lucrările sunt de foarte bună calitate și vor cuprinde toate elementele care asigură condiții occidentale: șanțuri betonate, accese betonate pentru gospodării și rigole carosabile. Prin această investiție, de la elevii care vor fi transportați cu microbuzul școlar și până la agricultori și agenți economici, toată populația de pe câmpie va beneficia”.

La rândul său, prezent pe șantierul lucrării, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a menționat: ”Pentru o dezvoltare pe termen lung a județului nostru, fiecare zonă trebuie să se dezvolte echilibrat. O zonă care nu a fost o prioritate până la venirea echipei noastre este așa zisa zonă ”de câmpie” a județului nostru. Am început din 2012 lucrul la infrastructura rutieră, la cea de apă și canalizare și vom continua această muncă. Am găsit în primarii din această zonă parteneri alături de care vreau să ducem ideea de dezvoltare de la vis la realitate. Sper că alături de un Guvern care se va naște după 11 decembrie să continuăm munca începută în perioada lui Victor Ponta, iar anul viitor să avem această investiție finalizată. În zona locală suntem o echipă închegată, dar avem nevoie de parteneri și în zona guvernamentală. Avem nevoie de fapte, nu de vorbe!”.

1-lucrari-dj-162-sanmihai 2-lucrari-dj-162-sanmihai 3-lucrari-dj-162-sanmihai 4-lucrari-dj-162-sanmihai

2 comentarii

  • alte lucrari de foarte buna calitate.
    probabil pentreu buzunarele celor care au umblat cu banii.
    macar nu mai postati poze penibile cu penibili uitandu-se la un asfalt care parca e pus cu furca.
    o astfel de lucrare nici macar nu ar fi receptionata de un beneficiar serios.
    de ce?
    pentru ca, asa cum se vede in imagini, acel asfalt dureaza maxim o iarna.
    de ce?
    pentru ca intre asfalt si santul betonat de scurgere este diferenta de nivel de o palma – astfel incat apa ramane pe carosabil, iar intre asfalt si sant mai este o umplutura suficient de larga incat apa sa se infiltreze sub asfalt iar la primul inghet sa-l decoperteze.
    norocul domnilor satisfacuti „de fapte nu de vorbe” este ca cei care voteaza habar nu au de drumuri.

  • asteptam sa se tina de cuvant si pentru zona de munte,de nord a judetului,sau e prea mult sa incerce realizarea legaturii cu jud Suceava prin pasul Rotunda. Nu vreau sa cred ca-i este frica de posibilitatea dezvoltarii zonei(dupa distrugerea mineritului nivelul de trai este in continuua cadere)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.