ACTUALIZARE Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud va face publice luni numele noilor directori de școli care iau locul celor cu mandatele încheiate, a declarat pentru Timp Online inspectorul școlar general Mihai Mureșan.
”Azi am avut ședința Consiliului de Administrație pentru că au încetat mandatele unor directori. Eu, în acest moment, am în minte și unități de învățământ unde o să fie nominalizate alte persoane, dar și unități de învățământ – în marea majoritate – unde vor rămâne în continuare directorii actuali. În data de 11 ianuarie trebuie date decizii pentru numirea de directori. Luni, consilierul juridic va face aceste decizii, iar tot atunci vom anunța lista noilor directori. Evident că știu numele noilor directori, dar este o chestiune pe care vreau măcar eu să o respect, dacă ceilalți nu o pot face. Luni, pot da comunicat oficial cu nominalizări în toate aceste școli unde mandatele directorilor au expirat”, a spus Mihai Mureșan.
ȘTIREA INIȚIALĂ Un număr de 52 de directori de școli și 17 directori adjuncți din Bistrița-Năsăud își încheie mandatele, anunță pe Facebook fostul inspector școlar general Camelia Tabără, acum vicepreședinte al Consiliului Județean.
”După 4 ani, astăzi, 59 directori și 17 directori adjuncți își incheie mandatele de management educațional. Sunt mandate câștigate în urma unui concurs în vitrină fiind provocați la acea vreme să construiască un proiect ambițios pentru dezvoltarea școlii lor iar ulterior să-l implementeze. Satisfacția lucrurilor împlinite e ceea ce rămâne la ceas de bilanț și pentru că o bună bucată de vreme am lucrat împreună simt nevoia să vă felicit că ați condus un 4×4 ca adevărații PROFesioniști”, a scris Camelia Tabără.
Noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat va lupta “cât poate de eficient” pentru a impune, politic, un sistem de alegere a directorilor din școli prin votul profesorilor titulari cu normă întreagă din acea școală.
“Vă anunț că voi lupta cât pot de eficient ca alegerea unui director de școală să se facă pe baza deciziei votului profesorilor titulari din școala respectivă, care au normă întreagă. Cei care au normă fragmentată nu știu în care școală să voteze, e mai complicat. Dar cu siguranță cei care au normă în școală au o un ascendent și au o influență unii asupra altora și cu siguranță vor știi cum să aleagă un manager. Ăsta este sistemul cel mai corect prin care un profesor într-o școală își alege liderul. Cred că numărul greșelilor va fi mult mai mic dacă vom reuși să impunem, politic desigur, acest sistem”, a spus Cîmpeanu.
Ulterior, el și-a nuanțat declarația astfel: ”Vreau să organizez concursuri pentru inspectorii școlari, apoi pentru directorii de școli, concursuri în care criteriile de competență să fie cele care predomină, concursuri în care votul fiecărui cadru didactic titular cu normă întreaga dintr-o școală să conteze, pentru că într-o școală este mult mai probabil să cunoască performanța colegilor cei care zi de zi lucrează cu profesorii, decât un inspector general care, oricât de competent ar fi el, oricât de multă bună credință ar avea…În universități nu se întâmpla așa? Rectorul este ales prin votul întregii comunități academice. Când îți alegi directorul nu poți să-i votezi pe toți. Am dat exemplu când îți votezi directorul. Dar dublat de un concurs prin care cel votat să demonstreze că merită să fie în corpul de experți, că are cunoștințe manageriale. Astfel de criterii transparente și elocvente, de criterii obiective sunt convins că se pot găsi. Important este să le agreem cu toții”, a declarat el la Digi 24.
Foto: arhivă
Alegerea directorilor se va face pe baza simpatiei si apartenentei politice , desigur… Nu spun nicio noutate.Daca nu se va putea „din prima” se va spune ca cel ales (evident , cu alte simpatii) este prea tanar , prea batran , prea inalt , prea scund si evident nu are calitati manageriale (desi acestea se vad numai daca se iveste ocazia , doar nimeni nu se naste director) , astfel se va continua „procedura” pana va reusi…Ca sa putem implementa noile principii progresiste cu valori europene si sa inlocuim vechile principii retrograde , trebuie sa avem oamenii nostri , nu-i asa ? Asa cred ca se va intampla.
Din 52+17 (=69) directori numiți politic de către PSD acum 4 ani numai să vedeți câți o să rămână, aproape toți + 10 inspectori PSDisti din inspectorat. Atenție, cei care au pretenție acuma la funcții sunt haBarniști de la USR ZERO
Până luni e licitația pe post .
La negru desigur.
Cel care cotizeazã mai mult..are postul.
Logic, nu?
Păi să – i numească tovarășa așa cum i-a numit pe cei în funcție, după care i-au ales profesorii și apoi au participat la concurs, care unul singur pe post. Varianta ministrului Câmpeanu este tot una de factură PSDistă, preluată de la dna Andronescu
Ministrul Câmpeanu a mai fost ministru al învățământului, dar atunci din partea PSD. Așa că…
Foarte bine! Majoritatea directorilor sunt psd-iști până în măduva oaselor, cu metehne psd – iste, se cred dumnezei iar școala proprietatea lor privată. Schimbare să fie!
La Susana nu i-a expirat mandatul?
Prezenta ei la conducere este egala cu multimea vida. Cred ca directorii ar trebui sa fie limitati la un singur mandat. Valabil pentru orice director.
La Suzana Gâdea te referi d-nle director?…ehe hei d-nle atunci școala era școală nu ce-ați făcut voi”elitele” din ultimii 30 de ani cu întreg învățământul,rușine să vă fie la toți cu toate universitățile apărute de pe vremea lui Abramburica,Marga și care dracu or mai fi.
Sa ramana toti directori PSD sa fie pe placul inspetorului general , ca el a declarat public ca na va schimba nici un director.
Fara inspectorate scolare, fara numiri politice, fara materii inutile si fara unii profesori incompetenti este unica sansa de a se incepe un invatamant performant benefic atat pentru elevi, studenti cat si pentru economia unei tari.
Să rămână aceași sau dacă pot tot ei să organizeze alegeri în școală, să vedem cine nu votează directorul în funcție. De-a dreptul jenant să ți niște persoane care au ascultat orbește de dna Tabără, de Crețu, de Niculae, de Romocea sau de alți primari și care directori au participat la un simulacru de concurs singuri pe post după ce au fost inițial numiți de PSD. În fiecare școală sunt cel puțin încă câțiva profesori experți în corpul managerilor în educație, oameni deschiși la minte și care ar putea conduce școlile într-o manieră modernă. Cei care au fost și din păcate rămân în funcție cu delegație, au arătat deja ce pot, de ce sunt în stare
Am impresia ca nu s-a inteles nimic din intentia ministrului Campeanu.S-a stabilit ca directorii de scoli sa fie alesi de catre colegii titulari ai scolii,Nu s-a stipulat carui partid sa apartina.Normal!Oare nu e cazul sa terminam in scoli,politie,spitale,biserici etc ,cu aceste ingerinte deranjante?
E cu dus-intors aceasta schimbare. Sunt directori care nu au fost schimbati, desi ar fi trebuit,cunoscandu-se anumite situatii neplacute pe care acestia le-au creat. Directori care nu rezoneaza cu profesorii, elevii si parintii,care se comporta execrabil cu oamenii,care scot parintii afara din directiune pe motiv ca e „scoala lor” si ei comanda, care abia asteapta sa le mai plece un copil din scoala, care nu-i lasa pe diriginti sa isi faca treaba, care contesta adeverintele medicale aduse de elevi si multe altele…Se stie ca pupincuristii schimba doar c…l, nu si obiceiul. Unii dintre cei ramasi, au tras cu dintii pt a-si pastra functia. Trist! Spor la pupat, nu uitati de balsam. Nu s-a schimbat nimic, aceeasi Marie, cu alta palarie!
Din moment ce nu avem încă o lege care să limiteze numirile politice (Prim ministru, miniștri și secretari de stat ar fi suficient!), mi se pare corect ca fiecare administrație să-și desemneze colaboratorii, care să aplice politica Guvernului. Nu cunosc situația pe fond, ce calități și ce defecte au directorii de școli, deci nu mă pronunț asupra necesității menținerii sau schimbării lor. Am doar 2 întrebări: 1. – Cum se face ca atunci când PSD și-a pus oamenii lui, nimeni nu a protestat, iar acum toți sunt revoltați ?! Răspunsul meu ar fi că s-au format echipe locale (găști) care se susțin reciproc și colaborează perfect, în interesul lor, nu al învățământului. 2. – Oare într-o școală există doar un singur profesor bun administrator (director)? Ar fi trist.
Dragii mei, vad atâtea opinii in comentarii, dar eu cred ca problema e la modul in care suntem clădiți noi, ca nație. Nu avem mentalitate, nu avem curaj, nu avem coloana vertebrală. Dacă le-am avea, nu am accepta orice ni se trimite pe criterii politice. Și nu e vorba doar de profesori, ci și de părinți. Oamenii de calitate nu ar trebui condiționați de apartenența politica. Directorii ar trebui sa fie apolitici, la fel și inspectoratele. Ce treaba are educația cu jocul acesta murdar din politica??? Dar cei care gândim așa putem visa mult și bine, fiindcă, îmi pare rău sa o spun, nu avem nicio șansa la normalitate.