Românii rămân îngrijorați de situația generată de pandemia de COVID – 19 și de consecințele acesteia atât la nivel general, asupra țării, dar și la nivel personal, reiese dintr-un sondaj IRES dat, marți, publicității.
Gradul de îngrijorare rămâne totuși constant în ultimele două luni, chiar dacă în ultimele săptămâni numărul cazurilor a crescut în țara noastră, una dintre explicații fiind experiența destul de redusă a românilor cu această boală. Chiar dacă jumătate dintre români știu că în localitatea lor există sau au existat cazuri de COVID – 19, procentul celor care cunosc pe cineva care a contractat virusul rămâne destul de scăzut (16%), astfel încât puțini sunt românii care iau contact direct cu ce înseamnă acest virus și cu consecințele bolii. Totuși, procentul este mult mai mare decât în urmă cu aproximativ trei luni, când doar 1% dintre români declara, într-un sondaj realizat în luna mai, că a cunoscut pe cineva bolnav de COVID – 19.
19,76% dintre români spun că sunt foarte și destul de îngrijorați cu privire la situația generată de pandemia de COVID – 19 în România.
În această categorie se încadrează în proporții mai crescute femeile, vârstnicii, persoanele educate, votanții Alianței USR-PLUS și cei ai PNL.
Mai puțin îngrijorați sunt sub un sfert dintre participanții la studiu, 1 din 10 fiind deloc îngrijorați. Aceștia sunt mai ales bărbații, persoanele cu vârste între 36 și 50 de ani, dar și votanții Pro România.
Trei sferturi dintre români sunt îngrijorați cu privire la posibila infectare cu noul coronavirus a unui membru al familiei, în timp ce un sfert sunt puțin sau deloc îngrijorați.
Femeile, persoanele peste 51 de ani și cei cu educație scăzută, votanții Alianței USR-PLUS, cei ai PNL și ai PSD sunt mai îngrijorați pentru cei din familiile lor, în timp ce bărbații, tinerii, persoanele cu educație medie și votanții Pro România sunt mai puțin îngrijorați. Aproape 7 din 10 români sunt îngrijorați de posibilitatea de a se infecta ei, personal, cu coronavirus.
Femeile, persoanele peste 51 de ani, cei cu educație scăzută și care locuiesc în mediul rural, votanții PSD și cei ai PNL sunt mai îngrijorați decât media, iar bărbații, tinerii și persoanele cu vârste de cel mult 50 de ani, cei care locuiesc în orașe și care au educație peste medie, dar și votanții Pro România sunt mai puțin îngrijorați.
Doar 16% dintre români cunosc personal pe cineva care a fost infectat cu virusul SARS CoV-2.
Tinerii, persoanele educate, cele care locuiesc în Transilvania și Banat, dar și votanții Alianței USR-PLUS la alegerile parlamentare sunt categoriile care au cunoscut, în proporții mai ridicate decât altele, persoane bolnave de COVID – 19, pe când vârstnicii, cei cu educație scăzută și votanții PSD se află printre cei care spun în proporție mai ridicată că nu cunosc pe nimeni care să fi contractat boala. Jumătate dintre români (51%) știu că în localitatea lor există sau au existat cazuri de COVID – 19.
Mai informați în acest sens sunt tinerii, respondenții cu educație ridicată, cei care locuiesc în mediul urban și în sudul țării, dar și votanții Alianței USR-PLUS. 1 român din 20 declară că s-a testat din proprie inițiativă pentru COVID – 19, 6% spun că s-a testat la solicitarea autorităților, iar 7% la solicitarea angajatorului.
S-au testat din proprie inițiativă în proporții mai ridicate persoanele cu educație ridicată și cele care votează la alegerile parlamentare cu PNL și Alianța USR-PLUS. La solicitarea angajatorului s-au testat mai ales tinerii și cei cu vârste de cel mult50 de ani, persoanele cu educație scăzută și care locuiesc în Moldova, dar și respondenții care votează PNL. La solicitarea autorităților spun că s-au testat, în proporții mai ridicate decât alte categorii, tinerii și votanții PNL.
Românii susțin în proporții foarte ridicate că respectă regula privind purtarea măștilor în spații publice, 94% dintre participanții la acest sondaj susțin că au făcut acest lucru în ultimele două săptămâni, anterioare realizării cercetării. Doar 6% spun că au participat, în ultimele două săptămâni la o adunare publică de orice fel / eveniment în aer liber, 15% spun că au participat la o petrecere în familie sau cu prietenii și sub 20% spun că au mers în acest interval la biserică. 3 din 10 români nu au mers la locul de muncă. 85% spun că au mers la cumpărături. 13% dintre participanții la studiu declară că merg zilnic la cumpărături, o treime merg de câteva ori pe săptămână, iar un procent similar o dată pe săptămână.
Aproape un sfert (24%) dintre participanții la sondaj declară că și-au anulat vacanța din această vară din cauza pandemiei sau au amânat-o pentru perioada când situația epidemiologică se va îmbunătăți.
Sunt mai precauți respondenții maturi și vârstnici, cei educați, cei care locuiesc în Transilvania și Banat, dar și votanții PNL. Aproape 1 din 10 români (9%) a fost deja în vacanță, iar 13% urmează să plece în perioada următoare.
Au fost sau vor merge în vacanță în această vară în proporții mai ridicate decât alte categorii bărbații, tinerii și cei cu vârste de cel mult 50 de ani, persoanele cu educație ridicată, cei care locuiesc în sudul țării, dar și cei care votează cu Alianța USR-PLUS și cu PNL, la alegerile parlamentare.
Aproape jumătate dintre români (48%) sunt mulțumiți de măsurile luate de către Guvernul României pentru protejarea populației în pandemie, în timp de 1 din 5 români sunt foarte nemulțumiți cu privire la acest aspect. Puțin peste un sfert (28%) dintre participanții la studiu susțin că sunt foarte și destul de mulțumiți de politica economică a Guvernului de la debutul pandemiei, în timp ce 6 din 10 români spun că sunt nemulțumiți.
Favorabili Guvernului în propoție mai mare sunt în general tinerii, persoanele educate, cele care locuiesc în mediul urban, în Transilvania și Banat, alături de votanții PNL și de cei ai Alianței USR-PLUS.
Aproape jumătate dintre români susțin că se informează zilnic cu privire la evoluția epidemiei de COVID – 19 în România, iar televiziunea este canalul principal de informare cu privire la acest subiect pentru cei mai mulți dintre români. 15% dintre români nu urmăresc deloc statisticile legate de cazurile de COVID – 19 din România. Principalele surse de informare privind cifrele furnizate de Guvern legate de evoluția COVID – 19 în România sunt, după televiziune, radio-ul (21%) și canalele online ale autorităților (site-uri, social media) (21%), rețelele de socializare (17%), mediul online altul decât cel oficial (presă, bloguri, experți etc.) (9%), presa scrisă tipărită (5%).
Televiziunea este mijlocul principal de informare pentru femei, pentru respondenții cu vârste de peste 50 de ani, pentru cei cu educație scăzută, pentru persoanele din Moldova și pentru votanții PSD, PNL și cei ai Pro România.
Radio este preferat de intervievații care susțin că vor vota cu Alianța USR-PLUS, pentru cei cu educație medie, pentru bărbați și pentru vârstnici.
Canalele online ale surselor oficiale de informare sunt urmărite cu precădere de către tineri și de respondenții de cel mult 50 de ani, de persoanele educate și de cele care votează cu Alianța USR-PLUS și PNL.
Alte canale online decât cele oficiale (presă online, bloguri, site-uri ale experților) sunt preferate în special de către tineri, de către persoanele educate și de către votanții USR-PLUS.
Sondajul face parte din demersul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, cea mai mare companie de cercetare socială cu capital românesc, de a monitoriza constant impactul pe care pandemia de COVID – 19 o are asupra societății românești, numărul studiilor realizate în acest context și difuzate către public ajungând la 13.
Toate documentele AICI
Adaugă comentariu