Actualitate Recomandări

Unde ar putea parca mașinile cei care vin la fotbal la Baza Raoul

În partea de jos a orașului, unde e Podul Berăriei, de când se desfășoară acolo liga de minifotbal, se parchează haotic, a atras atenția consilierul local UDMR Antal Atilla la ședința Consiliului Local de luna aceasta.

”E greu de trecut prin zona aceea. Poate ar trebui să găsim o soluție să aibă unde parca cei care vin la fotbal”, a spus consilierul local.

Primarul Ovidiu Crețu a răspuns: ”Am sperat că terenul dintre Baza Raoul, drumul principal și strada Libertății și care a fost negociat multă vreme cu Lidl să fie luat. Acolo ar fi apărut o parcare care ar fi rezolvat problema. Știu că a căzut această tranzacție, așa că va trebui să ne gândim. Nu avem în zona aceea o soluție. Poate peste apă, în zona respectivă undeva în dreapta”.

Tot reprezentantul UDMR a atras atenția că trecerea de pietoni dinainte de sensul giratoriu de la străzile Ștefan cel Mare spre Grigore Bălan ar trebui să fie iluminată ” pentru că parchează mașini aproape de trecere, există și câțiva copaci mai mari”.

”Se iese cu viteză din Ștefan cel Mare și chiar și mie mi s-a întâmplat să nu observ pietonii mai ales în perioada de iarnă când se îmbracă oamenii în culori mai închise”, a spus Antal Atilla.

Primarul Ovidiu Crețu a spus că va ține cont de această sesizare.

19 comentarii

  • Serios ? Sa facem parcari pentru privati? N-ai parcare nu organizezi….sau vi pe jos …care e problema?Daca sunt sportivi pot parca mai departe de teren si pot veni 3-400 m pe jos …! Daca parcheaza haotic amendati ca orice cetatean !!

  • IN FIECARE ZI SE PARCHEAZA ACOLO PANA DUPA CURBA , DACA VIN MASINI DIN SENS OPUS DEABIA INCAP DOUA MASINI,PE ASTIA POLITIA NU-I VEDE, PLUS CA SE CONSUMA ALCOOL SI SE URCA LA VOLAN BETI DE ACOLO CA LA RALIU CU SCARTAITURI, VENITI DIMINEATA SA VEDETI STICLELE CUM STAU PE MASA GOALE. ALOOO POLITIAAA :))))

    • Mai stim un sportiv care s-a urcat la volan dupa ce s-a antrenat cu vreo 3 beri si l-a prins politia la pont ca e beat la volan. Nu-i sa Laurentiu B.?? Se canta la tribunal ca nu vrea la bulau ca vrea sa se insoare :))) … sportivi mari sunt sportivii astia :)))

  • Ar putea parca ditamai sportivii in parcarea de la kaufland/dedemann, ca-s numai 99,99 metri (199,99 de la dedemann). Stiu, aia e pt clienti, dar nu cred ca ar fi vreo problemă dacă ar parca acolo 2-3h.

  • De mașinile parcate pe Împăratul Traian de la trecerea de pietoni de lângă policlinica și fast-food de pe colt nu se mai povestește nimic. Odată mai demult era interzis să parchezi , dar acum e prima ara lui papură acolo și nu vede nimeni.

    • Acolo circulatia este doar pe un sens deci se poate parca ca nu incurca circulatia masinile parcate.

    • acolo ar mai fi o problema : Ori adaptarea cosurilor de gunoi astfel incat ciorile sa nu mai imprastie ambalajele produselor de fastfood comercializate la chioscul din zona sau desfiintarea chioscului . Nu de alta dar atat mirosul de ulei ars , care te sufoca cand treci prin zona , cat si strada si curtea policlinicii plina de hartii dau un aspect dezolant .

  • Este un mare smecher (doar se crede) cu un mercedes cu nr bn xx kar, care parcheaza asa cum apuca, cu portbagajul in strada. Daca ceilalti parcheaza langa bordura el o pune la vrajeala sa incurce circulatia. Daca era politist il umflam de amenzi pana se civiliza.

    • Buni mai suntem noi,românii la carcotă…in loc să-i mulțumim d-lui cu xx-kar că a creat un spațiu de agrement pt noi și copii noștri si nu a făcut un bloc cu mansardă la mansardă si etaj retras,ne găsim noi deștepți să criticăm cine e șmecher si cine nu e.Bravo bistritenilor.

    • Si daca grandomanul cu „xx-kar„ a creeat spatiu de recreere (care din cate stiu e pe bani, nu gratuit) ii da dreptul sa nu respecte pe altii sau codul rutier?
      Ce sa ziceam atunci de medici care salveaza vieti? Ce ar trebui sa li se permita?

  • ”Am sperat că terenul dintre Baza Raoul, drumul principal și strada Libertății și care a fost negociat multă vreme cu Lidl să fie luat…” Întrebare pentru domnul Primar Teodor Ovidiu Crețu; De la cine a cumpărat LIDL acel teren? Nu cumva dorește primăria să cumpere de la LIDL ce i-a vândut în trecut? Sau a venit în oraș cu terenul de acasă? Cred că sunt întrebări pertinente, la care merită să primim răspuns, sau nu? Mă mir că nu ați vândut și terenul din partea spre Kaufland, unde a fost cimitirul ”hospesilor” care au devenit sași transilvăneni.

    • Bre ganditorule, citeste mai bine…au NEGOCIAT cu Lidl sa ia terenul, dar nu s-a concretizat nimic, asa ca a ramas „in aer” toata treaba si nu au mai facut parcare pe care spera Cretu ca o va face Lidl. Despre asta era vorba.

  • de cel putin 3 ori am fost deranjat in trafic de acel taranoi sa nu spun cioban cu kar la masina…de vreo doua ori l-am claxonat dupa aceea am renuntat ca ….cu prostu nu trebuie sa te pui..nu poate fi educat cu un claxon!

  • Cei care merg la fotbal sa-si parcheze masinile in parcarea special amenajata, parcare care este obligatorie de creat pentru orice investitor.
    Chiar si daca imi fac casa pe terenul meu, primaria ma obliga sa-mi prevad 2 locuri de parcare. Asa ca, sa parcheze in parcarea obiectivului.
    Daca parcarea nu exista sau este subdimensionata fata de autorizatia de constructie atunci sa inchida baza sportiva!
    Cei care parcheaza pe carosabil si blocheaza astfel o intreaga banda de circulatie sa fie amendati!

  • Cine sa ii amendeze? Politua locala? Politia asta chiar exista ?
    Exista, se poate verifica la statul de plata .
    Ca nu fac nimic asta este altceva . Propun desfiintarea Politie Locale din Bistrita si creerea unui birou( maxim 10 persoane) in cadrul servciului parcari care sa dea amenzi pt parcarile neregulamentare.
    De ordinea publica sa se ocupa Jandarmeria si Politia.
    Pt „fotbalisti” sa invete a umbla si pe doua picioare nu numai pe 4 roti.

  • Nu tsiu dc acolo nu vine politia, in lat elocuri un pic daca parchezi pe interzis is pe tine, acolo practic se blocheaza un sens dar de ani nimeni nu face nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.