Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud introduce restricții suplimentare într-o unitate administrativ-teritorială în care incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile a urcat mai sus de 1,5/1000 dar este mai mică de 3/1000 de locuitori (Șieu) și reduce restricțiile de scenariu roșu în Livezile și Nușeni, unde incidența a scăzut sub 3/1000.
În aceste UAT-uri activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Aceeași Hotărâre CJSU prede ca, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori: Cetate, Sângeorz-Băi și unitățile administrativ-teritoriale din județ, cu excepția celor menționate mai sus și pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Restricţiile se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.
Aceste măsuri intră în vigoare în 10 decembrie.
Adaugă comentariu