Economie

Unde va fi prima parcare din Bistrița cu locuri pentru motociclete și scutere

Rombat

Prima parcare din Bistrița cu locuri special amenajate pentru motociclete și scutere va fi pe strada Bistricioarei. Primăria BIstrița intenționează să amenajeze aici inclusiv șase locuri pentru mașini electrice cu stații de încărcare.

”Acum lucrăm la proiectul pentru parcarea de pe Bistricioarei, unde vor fi 208 locuri de parcare. Va fi prima parcare care va oferi și 25 de locuri de parcare pentru motociclete și scutere. Cu siguranță, în viitor și la Bistrița se va circula cu ele pentru că ce s-a întâmplat în vest se va întâmpla și la noi și trebuie creată infrastructura necesară. Vor fi și 6 locuri de parcare pentru mașini electrice cu fast charger, locuri pentru persoanele cu dizabilități în zonele de intrare. Sper să o facem anul acesta. Suntem în proiectare. Dacă obținem aprobările ne apucăm de treabă”, spune primarul Gabriel Lazany.

În ce privește parcarea pe care muncipalitatea vrea să o amenajeze în preajma Administrației Județene a Finanțelor publice și Camerei de Comerț și Industrie, procedurile de intrare în posesia terenului sunt cele care pun piedici.

”Am făcut trei modificări de HCL ca să primim un amărât de teren în spate la Finanțe ca să facem și acolo o parcare. După a treia modificare nu am mai primit răspuns pentru că toată lumea e concentrată pe legile cu reforma”, a spus primarul într-un podcast la Decisiv Online.

2 comentarii

  • Foarte bine!!! Dar oare in Vest fac tot aṣa ture noaptea, cu viteză maximă, fără ca să le pese că ceilalți vor să doarmă pentru că muncesc???
    Să le fie ruṣine celor care au stresat orașul noapte de noapte, toată vara. Și continuă cu nonșalanță, chiar azi-noapte făceau un zgomot de ne-au trezit din somn!!!

    23
    41
  • Pe strada tarpiului a fostt sesizata politia de nenumărate ori dar fara rezultat,pentru niste destepti cu Atv care tureaza motoarele si merg cu o viteza incredibila pe la orele 22,23 noaptea.

    2
    4
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Lara Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.