Deputații UNPR Valeriu Steriu, nominalizat de Gabriel Oprea pentru a-i succede la conducerea formaţiunii și șeful de campanie al partidului, Eugen Nicolicea și Daniel Geantă au venit la Bistrița pentru a participa la ”o ședință tehnică” privind stadiul pregătirii candidaților pentru alegerile locale.
”Am venit la Biroul Politic Județean să vedem cum suntem pregătiți în Bistrița-Năsăud cu o echipă tânără, fuziunea cu PP-DD fiind una reușită. Am făcut o analiză, ce s-a făcut până acum, unde mai avem de completat liste. Ne propunem un scor foarte bun, partidul este consolidat, ne-am strâns rândurile. Lucrurile sunt încurajatoare, la nivelul județului mergem singuri în alegeri, fără niciun fel de alianță. Dacă vom scoate un rezultat bun, vom fi foarte căutați după alegeri pentru variante post electorale. În 26 martie va fi o conferință națională pentru a completa postul de președinte vacantat în urma demisiei lui Gabriel Oprea. Vrem să confirmăm că partidul nostru este al treilea la nivel național. Vrem să arătăm și la nivel de consilii locale și Consiliul Județean că UNPR este un partid de frunte”, a spus Valeriu Steriu.
”La nivel locale, fiecare organizație UNPR poate decide orice fel de alianță sau să meargă singură. Studiind datele locale, filiala UNPR Bistrița-Năsăud a ales să meargă singură în alegeri, deci nu vor exista alianțe preelectorale, vor exista probabil alianțe postelectorale. Sper într-un scor bun și în niște mutări-surpriză ale organizației din Bistrița-Năsăud”, a menționat Eugen Nicolicea.
”Am văzut o echipă închegată, cu candidați foarte buni, candidați tineri. O să aveți o surpriză foarte plăcută aici la Bistrița. Sunt convins că UNPR va face o figură foarte frumoasă aici și domnul Alexandru Constantin va fi foarte căutat”, a afirmat Daniel Geantă.
”Avem stabilite chiar două nume pentru Primăria Bistrița, dar vom anunța candidații la municipiu și în cele trei orașe cu ocazia unui eveniment de lansare la care vor participa lideri marcanți de la nivel central. Va fi cât de repede, după conferința națională din 26 martie. La nivel de județ, în comune, vom face o altă lansare a candidaților, sperăm ca până la jumătatea lunii aprilie să fie definitivate toate candidaturile. Suntem rezervați în a ne pronunța cu privire la un procent electoral. Lăsăm timpul să dea scorul pe care îl merităm. Bineînțeles că voi alege o variantă (n.r. – de candidatură) și pentru mine, voi valorifica toate resursele, toate vârfurile de lance pe care le avem la nivel de organizație pentru a scoate un procent bun”, a declarat președintele interimar al UNPR Bistrița-Năsăud, Alexandru Constantin.
căutați de poliție, cu antemergătorul desigur, că de altcineva nu văd cum… ăștia și dacă câștigă nu-i vrea nimeni…
UNPR : ”Vom fi foarte căutați după locale” _ Da stimabililor…de către DNA (amintiți-vă atunci de acest comentariu) !
mesaj pt toata lumea partidul a renascut si ne vom lupta sa facem o figura buna la locale
bianca draga, mai bine marita-te.
Unpr cica strange randurile. ….mai bine ar strange niste peturi de pe Somes .
UNPR a dovedit ca este un partid puternic dupa toata denigrarea de care a avut parte. Cei care au ales sa plece au dovedit ca sunt decat niste lasi. Oare nu se intampla mereu asta cand o societate/partid da de greu?
De oameni fara principii nu va duce dorul nimeni, UNPR ramane acelasi partid care a reusit sa progreseze si sa se evidentieze intr-un timp foarte scurt